Rezistenţa la opiniile critice sau incompetenţa şi corupţia merg mână-n mână

Scris de Dumitru Păcuraru, 19 august 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Printre calităţile pe care trebuie să le aibă un lider, fie că se află în prima poziţie, fie că este doar în linia a doua de decizie, este rezistenţa la opiniile critice la adresa lui. Dacă îl ceartă şeful trebuie să lase capul în jos şi să spună „am înţeles şefu’, îmi pare rău!” şi să facă în continuare la fel.

Dacă se află în vârful piramidei puterii, evident nu trebuie să admită opinii critice la adresa lui de la subalterni, dar trebuie să suporte cu stoicism opiniile critice venite din partea mass media, a opiniei publice.

Rezistenţa politicienilor la opiniile critice se calculează ca în cazul rezistenţei metalelor. După formule consacrate. Cazul Liviu Dragnea este unul exemplar. Liderul PSD a rezistat tuturor atacurilor, nu a cedat decât în faţa cătuşelor. Un rezistent de marcă a fost preşedintele Traian Băsescu. Peste şapte milioane de voturi nu l-au determinat să renunţe la funcţie. Cum se ştie, obrazul gros şi gura mare fac din orice muritor de rând un lider.
Dovadă de slabă rezistenţă a dat Victor Ponta. La prima tornadă politică a cedat. Un incendiu izbucnit într-un club de noapte i-a retezat cariera politică. Încearcă să revină, dar este greu de crezut că se va mai urca vreodată pe podium, în postura de miss România.

Un exemplu de tărie, de rezistenţă la stres, la opiniile critice, este actualul preşedinte. Klaus Iohannis îşi vede de drum, indiferent la tot ce se spune despre el. Viorica Dăncilă, deşi face pe ultra-sensibila, îşi întăreşte muşchii şi promite să reziste la atacuri la fel de bine ca un bărbat. Mai efeminizat, Dacian Cioloş, după o ascensiune fulminantă, cedează în faţa unui contracandidat-partener. A renunţat să lupte pentru a fi desemnat candidat la prezidenţiale din partea unei alianţe care a făcut furori la euroalegerile din 26 mai.

Dan Barna se arată mai determinat să ajungă preşedintele României decât cel ce era pe prima poziţie la preferinţe în toate sondajele.

Nu doar la vârf, din poziţiile-cheie în stat, în guvern, în partidele politice, se măsoară rezistenţa la critici, la opiniile defavorabile. La nivel local, primarii sunt cei cei ocupă poziţiile centrale, cele mai vizibile din întreaga panoplie a autorităţilor locale. În jurul primarului se concentrează toată activitatea dintr-o comună, oraş, municipiu. Funcţia de primar general al Capitalei este atât de vizibilă încât l-a propulsat pe deţinătorul ei în funcţia supremă în stat. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, ocupă una din poziţiile fruntaşe în sondaje.

Dacă era ceva mai abilă, ar fi fost desemnată candidat prezidenţial PSD.

Klaus Iohannis a fost desemnat prezidenţiabil de către PNL datorită notorietăţii câştigate din poziţia de primar al unui municipiu.

S-ar putea spune că în raniţa sau diplomatul fiecărui primar se află sceptrul de preşedinte. Cu condiţia ca în raniţă sau în diplomat să nu se afle doar banii luaţi ca şpagă.

Când vorbim despre rezistenţa oamenilor de decizie al opiniile critice, vorbim implicit de forţa opiniei publice.

Câtă forţă mai are opinia publică sau dacă mai are forţă, rămâne un subiect care trebuie dezbătut. Forţa opiniei publice s-a făcut simţită în cazul evenimentelor de la Caracal. Dar fără aportul mass media nici măcar nu se vedea că există opinie publică. USR-PLUS a crescut pe valul provocat de mass media, la care opinia publică a aderat pas cu pas.

Se pune întrebarea dacă protestele de stradă reprezintă opinia publică. Liviu Dragnea şi PSD au pus această problemă. Alegerile din mai au demonstrat că protestele de stradă sunt o formă de manifestare a opiniei publice, care dă rezultate electorale.

În concluzie, este benefic pentru un politician, care apelează la public pentru a fi ales sau reconfirmat într-o funcţie, să fie sensibil la opiniile publice sau să le ignore? Practica arată că, din păcate, se câştigă când ai obrazul gros şi gura mare. Vestea bună este că nu întotdeauna. Cred cu tărie că tragediile de la Caracal, că suferinţele acelor fete nevinovate care au suferit ca domnul Cristos pe cruce, vor schimba faţa României în bine. Dar nu fără eliminarea celor cu obrajii groşi şi gurile mari, duhnind deopotrivă a corupţie şi incompetenţă.

De altfel, incompetenţa şi corupţia merg mână-n mână.