Rebelii din UE

Scris de Dumitru Păcuraru, 14 septembrie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Mai mult decât apartenenţa la o familie politică, modul diferit în care este perceput rolul instituţiilor europene face diferenţa dintre partidele din fiecare ţară. Cazul Ungariei este elocvent.

Deşi partidul lui Viktor Orban face parte din familia popularilor europeni, majoritari în Parlamentul European, votul prin care Ungaria a fost sancţionată arată că nu s-a votat pe culori politice.

  Fiind vorba despre încălcări ale dreptului la libertatea de exprimare, de restricţionare a imigraţiei, precum şi de deficienţe ale sistemului judiciar, sancţionarea Ungariei  se justifică prin atenţia pe care o acordă ţările cu democraţie consolidată respectării unor principii care transcend culorile politice.

     În ciuda evidenţelor, o parte dintre europarlamentari au votat împotriva sancţionării considerând că există un dublu standard. Adică la acelaşi tip de probleme o ţară precum Italia nu este supusă niciunei sancţiuni în vreme ce ţărilor din est riscă să li se suspende dreptul de vot în Consiliul European.

Până acum la masa judecăţii au fost chemate Polonia şi Ungaria. |ări pe care românii le invidiază pentru modul în care au reuşit să atragă fonduri europene, pentru modul în care şi-au negociat intrarea în UE. Le invidiază şi pentru kilomentrii lor de autostrăzi, dar şi pentru modul în care şi-au rezolvat problema retrocedărilor.

Descoperim acum că fruntaşele din fostul bloc socialist rămân repetente la materiile de bază: Justiţia, sistemul electoral şi libertatea presei.

În curând urmează să fie judecată România. O sancţiune la fel de dură, ameninţarea cu ridicarea dreptului de vot în Consiliu, ar pune coaliţia PSD-ALDE într-o mare dificultate.

La noi problemele par de altă natură, dar miezul problemei este acelaşi: sistemul judiciar. Toate se învârt în jurul Justiţiei. Unii o văd încălecată de servicii, alţii cred că PSD vrea să şi-o subordoneze. Unii cer independenţa procurorilor, dar nu în relaţia cu SRI.

Situaţia României este mai complicată pentru că preşedintele este plasat de către Constituţie cu fundul în două bărci. Pe de o parte provine dintr-un partid politic, dar odată ales i se cere să devină echidistant. Face parte din puterea executivă, dar nu are nicio putere de execuţie. Este doar şeful serviciilor şi numeşte şefii procurorilor. Preşedintelui i se pretinde de adversari să aibă doar un rol decorativ, în vreme ce partidul din care a provenit face mereu recurs la prerogativele uriaşe pe care i le conferă Constituţia.

În faţa europarlamentarilor de toate culorile nu apar aceste probleme ca fiind fundamentale. Nu se văd ca fiind extrem de nocive şi anti-democratice nici protocoalele secrete pe care le-a semnat SRI cu diferite instituţii.

Problema care se va dezbate este legată de  violenţele din 10 august. Bătaia dintre jandarmi şi protestatari pune România în aceeaşi postură cu Ungaria şi Polonia. Aşadar, ne înscriem în tabăra rebelilor din UE. Nu vom fi destul de consecvenţi pentru a ne menţine în grupul lor. Coaliţia PSD-ALDE are o poziţie destul de ambiguă. Nu duce nimic până la capăt. Nici nu se apropie până la contopire, nici nu se îndepărtează suficient de mult de standardele europene. România este aşa-şi-aşa. Puterea, oricare ar fi ea, doreşte o justiţie corectă, dar nu foarte independentă. Respectă libertatea de expresie, dar o loveşte pe la spate, o subjugă economic.

Nu excelează nici la sistemul electoral. Îşi alege preşedintele din două tururi, dar primarii sunt aleşi dintr-un singur tur.

  Cu greşeli mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puţin vizibile cu ochiul liber, la fel cum cu ochiul liber nu pot fi văzuţi viruşii, o mică sancţiune din partea UE nu i-ar strica nici României. Măcar să o enerveze şi să o facă să fie mai decisă, într-o direcţie sau alta.