Războiul împotriva toaletei din curte

Scris de Dumitru Păcuraru, 13 septembrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

„Toaleta din curte” a devenit şi de data aceasta leit motivul acestui început de an şcolar. Dacă o şcoală de la ţară nu are apă curentă şi canalizare sau fosă septică nu primeşte aviz de funcţionare. Şi când ne gândim la bieţii romani care şi-au făcut un imperiu milenar cu toaletele lor. Şi nu numai la ei. Bieţii aristocraţi cu castelele lor cu zeci de camere foloseau o găleată.  Nu mai vorbim de Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, mai aproape de secolul nostru, poetul naţional Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, dar şi Titu Maiorescu vor fi avut şi ei parte de „toaleta din curte”.

Secolul 21 nu mai permite aşa ceva. Autorităţile române au demarat războiul total împotriva acestui obicei barbar de a-ţi face nevoile în fundul curţii. Că la marginea drumurilor, în locurile „special amenajate” de mama natură sunt aruncate gunoaie şi pe ici pe colo se vede trecerea omului, nu contează în aşa măsură încât subiectul să fie tratat de însuşi preşedintele ţării.

Câinii de pe străzi nu folosesc toaletele cu apă curentă şi canalizare, dar oraşele respective nu sunt lipsite de avizele de funcţionare. În mod similar, aşa cum nişte biete şcoli de la ţară au devenit în centrul atenţiei, nu ar trebui să primnească avize nici localităţile.

Desigur, se exagerează. Şcolile trebuie să ţină pasul cu dezvoltarea modernă, însă problema nu este nici pe departe atât de urâtă cum lasă să se înţeleagă comentariile tuturor din aceste zile. Pe de altă parte, sunt exagerate şi normativele, regulamentele, regulile după care funcţionează instituţiile de control. Aşa cum au observat foarte mulţi primari, dacă au modernizat o şcoală în urmă cu 4-5 ani şi totul era în regulă în proporţie de 90%, după noile normative, respectiva şcoală nu îndeplineşte nici 50% din norme.

Şi-au făcut apariţia nişte instituţii care cred că menirea lor este să obstrucţioneze, să dea amenzi, să caute numai ceea ce nu corespunde ad litteram cu normele care se schimbă de la o zi la alta. Am ajuns mai catolici decât papa. Întreaga legislaţie şi toate normele de aplicare par făcute pentru hoţi şi infractori. Peste tot numai restricţii, amenzi, avertismente. De mult se ştie că funcţionarii se tem să semneze documente. Curtea de Conturi a devenit un bau bau care mănâncă primari pe pâine. Din punctul de vedere al autoriăţilor, al funcţionarilor publici pompierii au devenit mai de temut decât era fosta Securitate. Nu mai vorbim de DNA. Ca pe vremea lui Ceauşescu, au apărut bancuri. Chiar cu feţe bisericeşti. Cică la uşa unui episcop bate cineva. Cine-i întreabă Preasfinţitul. Moartea, i se răspunde. Ah, zice uşurat Preasfinţitul, bine că nu-i DNA.

Stăm prost cu starea morală a naţiei. Şi nu vin îmbărbătări de nicăieri. Nivelul de optimism a scăzut sub limita la care un motor se blochează când nu mai are ulei. Nu există instituţie care să nu lupte împotriva altei instituţii. Principiul separaţiei puterilor în stat a devenit motivul unei lupte pe viaţă şi pe moarte între cele trei puteri. Dar sunt numai trei puteri? Impresia generală este că sunt nenumărate centre de putere, fiecare încercând să domine tot. Evident, cu excepţia toaletelor din curte.

Dacă vom continua în ritmul acesta, nu ne vor folosi la nimic rachetele americane pentru care plătim 2 miliarde de dolari. Şi ne mai mirăm de ce pleacă din ţară tot mai mulţi cetăţeni, riscând să-i depăşim şi pe sirieni. La modul simbolic, după cum ne-o terfelim noi înşine, întreaga noastră ţară pare o toaletă din fundul Europei.