Radicalizarea discursului politic

Scris de Dumitru Păcuraru, 07 ianuarie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Radicalizarea discursului politic continuă cu o şi mai mare intensitate după alegeri. În mod normal, alegerile, fie ele locale, parlamentare sau prezidenţiale, au rolul de a limpezi apele. Energiile se consumă în campania electorală, pentru ca apoi punându-se armele în cui să se pornească la muncă. La noi fiecare rând de alegeri antagonizează taberele. După locale, partida câştigătoare se închide şi se crede stăpână tuturor inelelor.

După parlamentare, majoritatea pune minoritatea la zid, încercând să stăpânească tot ce mişcă în ţară. După prezidenţiale, cel ce câştigă vrea tot, şi controlul asupra majorităţii şi asupra opoziţiei, având şi butoanele instituţiilor de forţă.

Toţi se raportează la numărul de voturi obţinute. Despre preşedinte se spune că este omul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi, în timp ce despre milioanele de voturi obţinute de către contracandidatul său nimeni nu mai vorbeşte. Mai departe, partidele care pot forma o coaliţie majoritară, vor să conducă ţara, de sus până jos. La fel, primarul care obţine numărul cel mai mare de voturi se face stăpânul comunei, oraşului, municipiului. Aceasta este forma brută, sălbatică, a principiului democraţiei reprezentative.

Noi suntem atât de democratici încât disputele nu mai încetează. Parcă toţi cei ce câştigă alegerile îşi pun pe creier o pancartă cu înscrisul machiavelic: “Cine nu este cu mine, este împotriva mea!”. Vedem în fiecare zi, peste tot, manifestări ale orgoliilor, ego-uri umflate.

Dar răul vine de sus în jos. Timp de zece ani s-a crezut că răul suprem vine de la preşedintele Ion Iliescu. Au urmat alţi zece ani când Traian Băsescu era considerat vinovat pentru antagonizarea societăţii româneşti. Avem un nou preşedinte despre care nu se putea spune că este la fel ca Traian Băsescu. Dar la Controceni se pare că se schimbă draperiile, nu însă şi năravurile. Klaus Iohannis a început un război cu partidele politice adversare la fel de necruţător ca predecesorul său. Locatarul s-a schimbat, însă spiritul războinic a rămas integru.

În timpul preşedintelui Băsescu parcă lucrurile erau mai simple. Venea din politică, era recunoscut pentru duritatea şi chiar bădărănia lui. Clasa politică, mai precis PNL, a recurs la un om dinafara sistemului aducându-l pe Klaus Iohannis de la Sibiu precum în urmă cu mai bine de o sută de ani era adus  prinţul Carol de Hohenzollern cu gândul de a pune capăt disputelor politice.

Efectul nu este cel dorit. Şi preşedintele actual s-a lăsat antrenat în bătălia politică. Nu-şi iartă adversarii, îi provoacă, îi ironizează, îi atacă la fel ca orice  alt politician. La rândul lor, politicienii nu au nici cel mai mic respect pentru preşedinte. Îl tratează ca pe un adversar oarecare.

Nici nu mai contează cine are dreptate. Mai corect este să admitem că nimeni nu are dreptate. Dacă fostul preşedinte afirmă că statul român este unul mafiot, înseamnă că are date pentru a-şi susţine afirmaţia. Cum nimic nu pare să se schimbe, urmează ca la sfârşitul mandatului Klaus Iohannis să spună şi el acelaşi lucru.

Emil Constantinescu la sfârşitul mandatului spune că l-a învins Securitatea. Subiectul fierbinte din aceste zile este legat tot de amestecul serviciilor secrete în viaţa politică. Supranumite instituţii de forţă, SRI şi DNA  sunt în mijlocul unui scandal care nu mai poate fi ignorat.

Sunt acuzaţii grave la adresa persoanelor care conduc aceste instituţii. Partidele, preşedintele, societatea civilă, ar trebui să se pronunţe asupra acestei chestiuni. Într-un fel sau altul, problema trebuie clarificată. Dar în locul clarificărilor, subiectul nu face altceva decât să contribuie la radicalizarea discursului politic, la antagonizarea societăţii. Acestea sunt semnele clinice ale unei societăţi din ce în ce mai bolnave, care nu vrea să-şi recunoască boala ruşinoasă.