Puterea paralelă

Scris de Dumitru Păcuraru, 17 martie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Misterul care pluteşte peste realitatea politică a ultimilor ani pare mai profund decât cel aşternut peste revoluţia din decembrie 1989.

Se poate spune că se ştiu mai puţine lucruri despre mecanismele de putere din ultimii 3-4 ani decât despre modul în care care a fost confiscată revoluţia anti-comunistă de către un grup centrat în jurul lui Ion Iliescu.

Cu o frenezie demnă de o cauză mai nobilă, toţi caută germenii puterii paralele. Aproape nimeni nu mai crede că România este condusă de cei pe care îi aleg cetăţenii.

În spatele fiecărui om politic, de la preşedinte la premier, de la parlamentar la primar,  există bănuiala că se află o forţă ocultă.

Aflăm în aceste zile că nu preşedintele Traian Băsescu a condus România. Aflăm că nici Victor Ponta ca premier nu a luat deciziile majore. A existat o putere paralelă, o adevărată piramidă de forţă ridicată de oameni din instituţiile statului care au reuşit să-şi impună voinţa în tot şi în toate.

Nucleul ar fi fost format din numărul unu şi doi din SRI, care au adunat în jurul lor oameni cu influenţă din partide. Un loc central ar fi ocupat  şefa DNA, precum şi alţi şefi de instituţii, aleşi pe sprânceană.

Cel ce alimentează acestă teorie, până la urmă conspiraţionistă, este chiar fostul preşedinte Traian Băsescu. El susţine că atâta vreme cât a fost preşedinte a ţinut în frâu camarila, însă după plecarea lui grupul s-a canibalizat.

Din cei şase, trei i-au arestat pe ceilalţi trei. Pare o metaforă.

Mai rău ca vacile slabe care le-au mâncat pe cele grase pentru că după un timp şi cele şapte vaci grase le-au mâncat pe cele şapte slabe.

Democraţia permite asemenea construcţii pseudostatale? Se pare că grupuri influente există peste tot. Există însă o limită. Justiţia, în toate formele ei, nu poate participa la jocurile de putere. Desigur, dacă nu este legată total la ochi, se mai poate întâmpla să mai iasă la plimbare din templul dreptăţii.

Dar serviciile secrete? Când oamenii politici sunt slabi, ei devin victime ale serviciilor speciale. Şi nu se poate afirma cu tărie că există oameni politici puternici, care stau pe picioarele lor, nu sunt şantajabili şi sunt animaţi numai de dorinţa de a se sacrifica pentru binele general. Este o specie rară.

Dacă ar fi existat vreodată, am putea spune că se află pe cale de dispariţie. Nu este cazul. Oamenii politici adevăraţi sunt mai rari decât trifoiul cu patru foi. Fiind slabi, au nevoie de susţinerea unor personaje din structurile permanente de putere executivă dispuse să-şi depăşească prerogativele.

Colcăiala din jurul personajelor politice, deciziile luate la meciurile de tenis, relaţiile nefireşti bazate doar pe interese personale fac din statul român o jucărie.

Cu cât  statul este mai fragilizat cu atât mai abitir se invocă presupusele atacuri la “statul de drept”. Este un scut perfect al nelegiuirilor. În decursul istoriei cele mai brutale abuzuri s-au făcut în numele unor principii.

Că suntem sau nu într-o situaţie descrisă de alarmiştii naţiei nu avem de unde şti. Există o putere paralelă? Există un grup ocult care conduce România din umbră? Iar nu avem de unde şti. Este ridicat şantajul la rangul de politică de stat? Sunt prea multe întrebări din zona ştiinţelor oculte.

Dar întotdeauna binele învinge răul şi până la urmă adevărul triumfă. Apar personaje providenţiale care aprind lumina adevărului dintre tenebre.

În realitate, lucrurile sunt mai simple. Structurile oculte, oricât de puternice par la un moment dat, îşi dovedesc fragilitatea când oamenii din fruntea instituţiilor se decid să-şi ia în serios îndatoririle de serviciu.

Nimeni şi nimic nu este inexpugnabil atunci când se află în afara legii. Atât trebuie stabilit< ce este legal şi ce se situează deasupra legii şi “puterea  paralelă“ dispare ca un fulg de păpădie.