Prezidenţiabili neconvingători

Scris de Dumitru Păcuraru, 12 iunie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Statistica ne arată că în finala alegerilor prezidenţiale intră un candidat al dreptei cu un reprezentant al stângii. Prin dreapta se înţelegea la primele rânduri de alegeri PNŢCD şi PNL, aliate în CDR, în 2004 PNL şi PD (Alianţa DA), susţinându-l pe Traian Băsescu, pentru ca în 2014 PNL să-l aibă candidat pe Klaus Iohannis, susţinut şi de fostul partid al lui Traian Băsescu. Se poate uşor observa că aproape de fiecare dată PNL s-a aflat printre partidele care au susţinut un candidat câştigător.

A ratat doar alegerile din 2004 când dreapta a avut doi candidaţi, unul susţinut de PNŢCD, Mugur Isărescu, şi altul susţinut de PNL, Theodor Stolojan. Nu s-a calificat niciunul în turul doi. În 2009 candidatul PNL, Crin Antonescu, s-a clasat pe locul trei.

La alegerile în care dreapta a avut mai mulţi candidaţi, PNL nu a intrat în finală. Suntem tentaţi să spunem că nici în 2019 dacă dreapta va avea mai mulţi candidaţi, reprezentantul PNL nu va intra în turul doi. Ar fi vorba despre intrarea în cursa electorală a unui candidat USR-PLUS, care l-ar devansa pe Klaus Iohannis. Asta nu înseamnă că preşedintele actual este un prezidenţiabil neconvingător.

Prin candidatul stângii s-a înţeles întotdeauna candidatul PSD. Rămas singur pe stânga, PSD a reuşit să câştige de fiecare dată alegerile locale şi parlamentare, dar a pierdut prezidenţialele. Când electoratul este obligat să se împartă între „dreapta” şi „stânga”, s-a dovedit că alegătorii dreptei sunt mai mulţi decât cei ce preferă stânga.

Nu sunt motive care să conteste logica alegerilor prezidenţiale. Rezultatele de la europarlamentare vin să întărească statistica. PSD nu poate câştiga alegerile prezidenţiale. Este însă dator să încerce.

Nici înainte de dispariţia de la cârma partidului a lui Liviu Dragnea, recunoscut drept unul dintre cei mai autoritari lideri, PSD nu avea un candidat prezidenţial. Este în căutarea lui şi acum când democraţia internă pare să fi fost recuperată.

Se vehiculează mai multe nume. Niciunul convigător, din diverse motive. Viorica Dăncilă declară că nu vrea să candideze. Gabriela Firea la fel. Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe, îşi arăta disponibilitatea de a candida şi în timpul lui Liviu Dragnea, dar cam cu o jumătate de gură.

Se mai iveşte un impediment. PSD nu mai este singur pe stânga. A apărut un concurent, Pro România. Partidul fostului lider al PSD, Victor Ponta, a trecut pragul electoral la europarlamentare. Cum sigur va avea un candidat la preşedinţie, va lua ceva din voturile PSD. Va lua suficient de multe încât candidatul PSD să nu intre în turul doi? Este posibil să se repete pe stânga ceea ce s-a întâmplat cu cei doi candidaţi ai dreptei, Stolojan şi Isărescu. Adică să nu intre în turul doi nici candidatul PSD, nici cel al Pro România.

Într-o astfel de situaţie se vor confrunta candidaţii dreptei, adică Iohannis de la PNL cu Cioloş sau Barna de la USR-PLUS. De data asta nu mai există un Vadim Tudor care să profite de competiţia orgolioasă dintre partide şi să intre în finală un candidat la care nu se aşteaptă nimeni.

Lucrurile se schimbă dacă PSD recunoaşte că nu are nici un candidat convingător şi apelează la un independent. Nu la unul oarecare, ci la Ioan Aurel Pop. Preşedintele Academiei probabil ar reuşi să adune voturile PSD de la europarlamentare şi ceva în plus astfel ca stânga să intre în turul doi. Calculele încep din acest punct. Cum vor reacţiona alegătorii, cum se vor poziţiona în situaţia în care vor avea de ales între un om de partid şi un independent? Încă nu ne-am aflat niciodată în această situaţie.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.