Platforme pentru prezidenţiale

Scris de Dumitru Păcuraru, 08 iunie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

A solicita un pact, indiferent pe ce temă, într-o perioadă în care se apropie nu mai puţin de trei rânduri de alegeri, urmând aşadar trei campanii electorale, nu poate fi tratat decât ca o inginerie politică pusă la cale într-un laborator electoral. Cum să se semneze un armistiţiu între beligeranţi înainte de declanşarea unui război sigur? Este normal ca adversarii să se afle în tabere diferite, fiecare luptând cu propriile arme, nu cu arme de împrumut de la duşman.

După indiscutabila victorie de la referendum, Klaus Iohannis forţează nota propunând un acord al tuturor partidelor. De fapt, preşedintele a ştiut că PSD şi ALDE se vor opune. Dacă ar fi la fel de subtile, cele două partide ar semna acordul, în felul acesta dezarmându-l pe iniţiator.

Partid greoi, nepregătit pentru un război psihologic, un război electoral modern, PSD pare să fi simţit că propunerea preşedintelui este primul pas în noua campanie pentru prezidenţiale. Klaus Iohannis nu face altceva decât să-şi creeze o nouă platformă electorală. La rândul lui platforma electorală, referendumul, oricât ar părea de spectaculoase rezultatele, este doar o jumătate de victorie. Cealaltă jumătate aparţine Alianţei 2020 USR-PLUS.   

Referenumul a fost precedat de campania „Fără penali în funcţii publice.” Acesta a fost şi unul din motivele care au adus Alianţei 2020 mulţimea de voturi la europarlamentare. Încet-încet alianţa USR-PLUS îşi consolidează poziţia strategică, fiind mereu cu un pas în faţa liberalilor şi a preşedintelui Iohannis. Anunţă că va avea un candidat propriu, dar are o platformă electorală proprie pentru marea confruntare? Nu are nici măcar un candidat stabilit definitiv. Dacian Cioloş este doar o presupunere, poate un iepure pus să atragă atenţia în altă parte. În mod tradiţional, în turul doi al prezidenţialelor intră un candidat al dreptei şi unul al PSD. În mod tradiţional PSD pierde alegerile prezidenţiale. Le pierde şi când se găseşte într-o formă extrem de bună, când candidatul său câştigă primul tur la o distanţă apreciabilă faţă de contracandidat.  Unde se află acum PSD? Cu o imagine proastă, fără un candidat la prezidenţiale, în faţa unei moţiuni de cenzură, după un scrutin pe care l-a pierdut, într-o perioadă de haos după intrarea liderului în puşcărie, conducând un guvern din ce în ce mai contestat, nu se mai pune problema câştigării prezidenţialelor nici măcar dacă îl susţine pe Călin Popescu Tăriceanu. La dezastru a contribuit şi scorul slab al ALDE.

Întrebarea este dacă PSD se poate reinventa. Un alt PSD cu acelaşi bazin electoral este cu adevărat un alt PSD? Cei care s-au ars odată tratând PSD ca un animal pe jumătate mort s-au înşelat. Partidul pe care Liviu Dragnea l-a lăsat în mijlocul furtunii va reînvia din propria cenuşă ca pasărea Phoenix? Sau mirajul reînvierii se află deja în altă parte? Unde altundeva decât la aşchia care s-a desprins la timp, înainte de scufundare? Adică la Pro România. Nu cumva şi partidul fostului lider al PSD este o ciorbă reîncălzită?

Nu vom afla răspunsuri la aceste întrebări decât în momentul în care fiecare partid îşi va prezenta platforma electorală pentru marea bătălie a prezidenţialelor. Nici măcar Klaus Iohannis nu are o adevărată platformă. Sunt doar încercări. Saltul de la referendum la acord denotă lipsa unei platforme adevărate, solide, capabilă să emoţioneze.

S-ar părea că în această perioadă numai „emoţia” aduce victoria. „Emoţia”, acum la fel ca în urmă cu cinci ani, vine numai din diaspora. Secretul victoriei este ascuns în cozile de la secţiile de vot din străinătate. Cu toate acestea o platformă electorală este obligatorie pentru fiecare partid. La cinci-şase luni distanţă de alegeri, niciun partid nu are o platformă electorală reală. Mai simplu, nu are un program.