Personalizarea responsabilităţilor

Scris de Dumitru Păcuraru, 18 aprilie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Cine mai spune că nu se schimbă clasa politică se înşeală. În parlament peste 70% sunt figuri noi, oameni la primul mandat. În ţară în majoritatea consiliilor locale au ajuns consilieri noi, parte dintre ei tineri.

Cu toate acestea,  persistă senzaţia că nimic nu se schimbă în politică. Lucrurile merg la fel de prost ca înainte când administraţiile locale erau conduse de baroni locali, când parlamentul era înţesat de figuri aproape monstruoase, acuzate de corupţie, urmărind-şi doar propriile interese.

Oamenii s-au schimbat, dar năravurile au rămas. Dar mai presus de asta, ceea ce caracterizează noua clasă politică este slaba pregătire profesională, îmbinată cu o aplecare aproape patologică spre corupţie.

Sloganul cu care a câştigat Klaus Iohannis alegerile prezidenţiale pare o glumă. „România lucrului bine făcut” s-a pierdut într-un hău fără fund. Pe cale de a deveni istorie este şi sloganul cu care a defilat PSD la alegerile parlamentare “Îndrăzneşte să crezi în România”. 

Deja nu se mai ştie în ce crede PSD. Este greu chiar şi pentru cei aflaţi în miezul evenimentelor să spună în ce direcţie se duce ţara condusă de o coaliţie care devine ea însăşi din ce în ce mai misterioasă.

Celor care au fost aleşi în diferite funcţii la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut este destul de nepotrivit să li se spună “politicieni”. Unii sunt oameni simpli, în sensul că nu au pregătirea necesară, alţii şi-ar dori să iasă din plutonul de duzină, dar le vine din ce în ce mai greu.

Lipsa de proiecte personale, teama de a nu greşi, teama de a nu le fi interpretate acţiunile ca fapte de corupţie, îi face şi pe cei care au o oarecare capacitate să fie incluşi în marea masă de incapabili.

Figurile şterse invadează spaţiul public, parazitează pe funcţii din care ar putea face lucruri bune şi necesare, aşteptate de cetăţeni. Senzaţia că nimeni nu face nimic este mai acută decât oricând. Iar dacă se analizează în profunzime situaţia din ţară, de la centru sau de la nivel local, se ajunge la concluzia că, într-adevăr, nimeni nu face nimic.

Societatea bate pasul pe loc. Nu sunt investiţii publice, nu se accesează fonduri europene. Instituţiile consumă banii publici pentru propria lor funcţionare.

În acelaşi timp, corupţia rămâne la acelaşi nivel. S-au schimbat baronii, dar afacerile au fost preluate din mers de noii veniţi. Şi, totuşi, noua clasă politică, a reuşit să facă ceva: a încetinit ritmul anchetelor penale.

La asta încă se mai lucrează. Nu se ştie ce va urma. Ori se schimbă legile şi atunci se curăţă de păcate o serie de acuzaţi, ori rămâne cum a fost şi atunci se va continua acţiunea împotriva justiţiei. Fantoma Ordonanţei 13 încă bântuie prin guvern şi parlament. “Binomul” la rândul lui îşi are propria nostalgie. Şi o istorie în spate care se cere dezlegată.

În perioadele de criză  – şi acum sunt foarte multe semne că ne aflăm în criză – creşte rolul personalităţilor. Omul sfinţeşte locul, fie că se află în fruntea unei ţări, a unui guvern sau a unui oraş sau comună. Unde sunt aceşti oameni?

Cu atât mai mult cu cât avem o clasă politică slabă, este nevoie de personalităţi puternice. Diferenţele dintre o localitate sau alta este, în fapt, diferenţa dintre un primar şi alt primar.

Diferenţa dintre un judeţ sau altul este diferenţa dintre un preşedinte de consiliu judeţean şi alt preşedinte de consiliu judeţean, dintre un prefect la altul. Cetăţenii intuiesc bine atunci când îşi exprimă nemulţumirile adresându-se direct celor din vârful puterii centrale sau locale. Nu trebuie să acuzăm la grămadă.

Vinovăţiile este imperios necesar să se personalizeze. Că între localitatea A şi B este un drum plin de gropi nu este vinovat preşedintele ţării sau primul ministru, ci factorii responsabili din judeţul respectiv. Aşa trebuie înţelese responsabilităţile fiecărei funcţii.