Pe marginea unui an editorial

Scris de Dumitru Păcuraru, 14 aprilie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Rareori scriu în acest colţ de pagină despre cultură. Viaţa politică ne acaparează zi de zi, ne mănâncă zilele şi nopţile. Nu dintr-un capriciu sau pentru că nu ar avea ce să facă  oamenii sunt atât de interesaţi de politică.

Motivul este simplu: pentru că de politică depinde tot. Cum sunt politicienii aşa este şi ţara. Iar celor nemulţumiţi li se poate reproşa că aşa au ales. Cum se spune, ne merităm politicienii, ne merităm conducătorii pe care ni i-am ales sau nu ni i-am ales, îi acceptăm.

Se apropie Sfintele Paşti, suntem în Săptămâna Patimilor şi s-ar cuveni să fim mai cumpătaţi. Tunurile nu tac nici în Săptămâna luminată. În loc de urări de bine şi sărbători în pace dinspre Palatul poporului vine vestea că săptămâna viitoare se va înfiinţa o comisie parlamentară care va ancheta modul în care s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009.

Comisia va chema rând pe rând  diferite persoane care vor trebui să răspundă la întrebări despre o posibilă fraudă, sau culpă morală legată de alegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte.

Desigur, întrebări vor fi adresate şi celor care s-au aflat în tabăra lui Mircea Geoană, marele învins, dar pe care exit-poll-urile l-au făcut să sară în sus de bucurie. Pentru câteva clipe s-a crezut preşedinte. “Mihaela, dragostea mea” ar merita să fie titlul unui mare roman de dragoste. Şi dezamăgire.

Dar am divagat din nou. Dacă ar trebui să scriem zi de zi despre cultură, despre ceea ce, în fapt, rămâne, după fiecare generaţie, ne-am plictisi şi am plictisi şi pe alţii. Săptămâna viitoare, este drept că la nivel local, va avea loc, doar la Satu Mare, un eveniment cultural.

Se trec în revistă cărţile publicate anul trecut în Satu Mare, de autori sătmăreni aici sau la edituri din ţară. Desigur, ar fi multe de spus pe marginea anului editorial, pe marginea acestui eveniment, întotdeauna insuficient promovat. Cui îi pasă de cărţi?

Nimănui, dar în acelaşi timp tuturor. Fără carte toată lumea este de acord că nu am avea trecut. Puţini conştientizează că fără carte nu avem nici prezent. Sport, muzică, voie bună, distracţie.

Cultura, cultura scrisă, mai în spate, în debara sau în WC-ul din curte dacă se poate. Să se ocupe de ea cine vrea. Nu intră în preocupările politicienilor.

Se investeşte mai mult într-un coş de gunoi decât într-un scriitor. Şi, totuşi, oamenii scriu, îşi cheltuie banii proprii, îşi consumă timpul, pentru a scrie, pentru a da continuitate culturii lor naţionale.

Satu Mare, mai mult decât alte oraşe din ţară, face mare caz pe faptul că este multicultural. În realitate, în Satu Mare domină biculturalitatea. Culturile dominante, română şi maghiară, nu exclud celelalte culturi, dar la urma urmei fiecare este preocupat de propria cultură.

Competiţia dintre naţiuni, dintre grupurile etnice, este în fapt o competiţie culturală. Absolutizând, principiul se enunţă în termeni vulgari: care pe care! Lupta românilor pentru limbă, pentru cultura proprie, a durat zeci şi zeci de ani. Avem în spate multe nume, cele mai multe uitate. Au rămas însă operele lor, şi mai ales spiritul lor.

Trendul s-a inversat. Dacă în secolul 19 şi începutul secolului 20 românii erau uniţi şi luptau pentru cultura proprie, acum maghiarii sunt cei se văd obligaţi, au chiar obligaţia să lupte pentru cultura lor, pentru limba, pentru tradiţiile lor. Dacă în urmă cu o sută şi ceva de ani, numărul cărţilor în limba română era insignifiant în raport cu cele îm limba maghiară, dominantă, constatăm nu fără mirare că lucrurile stau exact invers acum.

Anul editorial statistic arată o decădere uriaşă a culturii scriese maghiare. Raportul dintre cărţile apărute în limba română şi cele în limba maghiară este uriaş: 138 la 21!

(Imaginaţi-vă acest scor la baschet feminin.) Cultura maghiară, cultura scrisă, se prezintă la anul editorial sătmărean cu doar şapte cărţi. Sunt românii de vină? Satu Mare a fost condus majoritatea perioadei de 27 de ani de UDMR, deci de cei ce sunt recunoscuţi ca reprezenţi ai comunităţii maghiare. Ce au făcut pentru cultura lor? Ceea se vede.

Să nu se înţeleagă de aici că partea română, cultura română, stă mai bine. Efect al trecutului, al lipsei de libertate, românii au rămas cu un mai acut simţ al conservării spiritului naţional, prin  scris, prin cultura scrisă. Aşa se explică, prin scris, dominaţia culturală a limbii române.