Pe două fronturi

Scris de Dumitru Păcuraru, 07 noiembrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Protestele de stradă încep de la o cotă foarte înaltă. S-a acumulat destulă energie pentru o explozie de proporţii. Dezbaterea pe marginea proiectului de legi ale Justiţiei nu s-a soldat cu armonizarea opiniilor. Taberele au rămas pe aceleaşi poziţii. Nimeni nu s-a lăsat convins. Cei care erau de părere că nu trebuie să se schimbe nimic ies în stradă sau aprobă protestele, în vreme ce partea care doreşte o schimbare susţine că parlamentul trebuie să-l voteze urgent.

Chiar dacă nicio parte nici alta nu cunosc conţinutul proiectului avansat de ministrul Toader fiecare tabără îşi apără cu toată forţa opiniile preconcepute.

Se va merge până în pânzele albe. Opoziţia cunoaşte  vulnerabilitatea coaliţiei PSD-ALDE şi loveşte acolo. Evident, punctul slab al coaliţiei de guvernare este Justiţia.

Momentul ales pentru dezbaterea parlamentară este, de asemenea, prost. În goana lui după bani guvernul s-a lansat într-o nouă aventură, a modificării codului fiscal. A pus gaz pe foc. După ce a majorat salariile s-a trezit cu vistieria goală. Soluţia cea mai la îndemână< impozite mai mari.

La prima vedere PSD luptă pe două fronturi. ALDE are propriile războaie. Se merge atât de departe încât se vorbeşte despre o „revoluţie fiscală”. Prost pregătită, legea salarizării, nu rezolvă problemele. La pensii este în continuare o harababură. Unii au pensii uriaşe, alţii sub nivelul subzistenţei. Aici ar fi trebuit să declanşeze  PSD o revoluţie, dar nu a avut curajul.

Modul în care se raportează guvernul la diferitele grupuri socio-profesionale, după cum prioritizează problemele, pare că nu ştie cu adevărat ce vrea. Face încercări, experimentează, întine coarda, iar când simte că societatea se opune dă în spate.

În câteva luni a propus diverse soluţii la care a renunţat sub presiunea opiniei publice. Pe cât de populare sunt creşterile de salarii, pe atât de nepopulare sunt măsurile fiscale. Pe unele doar le-a propus, pe altele le-a pus în practică. Rezultatele sunt discutabile.

Legile justiţiei sunt cu totul altceva. PSD s-a mai ars o dată cu Ordonanţa 13. Ecoul scandalului încă nu s-a stins. Din cenuşa OUG 13 poate oricând sări o scânteie. Pachetul de legi ale justiţiei reprezintă un butoi de pulbere aruncat pe cenunşa încă aprinsă a acelei ordonanţe care a scos în stradă sute de mii de oameni. Dacă se mai pune puţină dramă de la incendiul de la Colectiv, avem un tablou sumbru, un adevărat sinistru care ameninţă coaliţia PSD-ALDE.

În aceste circumstanţe vine proiectul gândit de Tudorel Toader şi asumat de guvern, de PSD şi de ALDE. Testul suprem al majorităţii parlamentare şi, pe cale de consecinţă, a guvernului Tudose se va da în următoarea perioadă.

Faptul că guvernul a renunţat brusc la „revoluţia fiscală” trădează frica PSD de a forţa nota. Actuala coaliţie de guvernare nu are curajul să ia măsuri radicale. Merge pe pipăite. După o formulă vulgară, merge la plesneală. Dacă ţine, ţine. Dacă nu, dă înapoi.

Siguranţa din campania electorală şi din primele luni de guvernare a dispărut. În mod cu totul bizar, aceeaşi nesiguranţă se observă şi la opoziţie. PNL nu prezintă nicio alternativă. Să zicem că nu este bun proiectul legilor justiţiei. Cu ce vine PNL? Revoluţia fiscală este o prostie care va distruge o mulţime de firme. Ce propuneri are PNL? Nu mai vorbim de restul partidelor, care par cu totul înafara realităţii.

Dar să nu ne imaginăm că PSD s-a speriat atât de rău de protestele de stradă de duminică şi va încerca să dea dovadă de mai multă atenţie, de mai multă raţiune. Va continua să facă greşeli şi gafe, pentru că simte că nu are cine să i se opună. Se sperie doar de stradă.