Oglinda retrovizoare

Scris de Dumitru Păcuraru, 30 decembrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Nimic nu poate fi mai rău decât să nu poţi desemna fără putinţă de tăgadă oamenii anului. Nu pentru că nu ar exista destule personalităţi. Oameni de valoare sunt peste tot, în administraţie, în politică, în mediul privat. Nu oamenii au fost problema anului 2017. Modul în care s-a făcut politică, măsurile luate de guvern, contramăsurile, teoretice, luate de opoziţie, modul în care ne-am situat faţă de direcţia generală din regiune, raportarea noastră faţă de principiile generale ale unei democraţii şi economii de piaţă.

Să nu se creadă cumva că doar PSD-ALDE au făcut greşeli. Moştenirea lăsată de regimul Băsescu a atârnat greu, ca o piatră de moară legată de picioarele unui înotător prin ape tulburi. Relaţia tensionată dintre cele trei puteri ale statului, aflate în război deschis, lipsa unui arbitru obiectiv, care evident trebuia să fie preşedintele ţării, au condus anul 2017 într-o fundătură, făcând din el o excepţie.

Ca să vorbim în termenii care au fost la modă, „statul de drept” s-a luat la harţă cu „statul paralel”, iar „lupta anti-corupţie” a dansat tontoroiul cu „lupta pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor individului”. Nimeni nu a avut de câştigat. Nu au fost condamnaţi mai mulţi corupţi şi nimeni nu s-a simţit mai liber.

2017 a fost ca un pui rătăcit al perioadei de tristă amintire din ultimii ani ai lui Ceauşescu. Suspiciunea, numită rezonabilă, teama de a-ţi exprima opiniile pentru că undeva cineva te înregistrează, au mers pe un drum paralel cu fărădelegea, cu corupţia la fel de prezentă în fiecare fibră şi a „statului de drept” şi a „statului paralel”. Fie că există, fie că nu, niciunul nu este mai bun decât celălalt. Dorinţa de putere şi răzbunare a fost la fel de prezentă şi într-o parte şi în alta, şi într-o tabără şi în alta.

Anul 2017 este ideal pentru turnarea unui film exclusiv cu personaje negative. Să nu ne amăgim. Cei care au pritocit Ordonanţa 13 au fost la fel de rău intenţionaţi cu cei care au contestat aceeaşi ordonanţă cu numărul fatidic 13.
Poate că au dreptate cei care spun că în timpul regimului Băsescu s-au distrus în mod voit elitele politice şi antreprenoriale. Intelectualitatea a fost izolată şi exclusă din viaţa publică. Mass media a fost pusă la colţ, eventual cu botul pe labe.

În 2017 nu s-a vorbit nici măcar tangenţial de „libertatea de expresie”, prima şi cea mai importantă dintre libertăţi. S-a ajuns la aberaţii care ar face cinste oricărui regim militarizat. Procurarizarea discursului public face din orice individ un luptător fanatic. Rezultatul? O stare morală a naţiunii ca în vreme de ciumă.

2017 a fost anul în care politicienii au râs cel mai puţin, al ironiilor, al zâmbetelor sarcastice, ironice sau nervoase. Nu au râs cu poftă preşedintele ţării, oamenii numărul doi şi trei din stat, premierii, miniştri, primarii şi aşa mai departe.

Nimeni nu a avut chef de nimic. Totul a fost pe dos. S-au majorat salariile, dar cei care au beneficiat de majorări îi înjură pe cei care le-au dat mai mulţi bani. S-au acordat facilităţi firmelor private, dar întreprinzătorii înjură guvernul.

Totul să fi fost o minciună? Foarte probabil. În 2017 toată lumea a minţit pe toată lumea. PSD-ul care a inventat noi reguli ale economiei de piaţă, adică dai şi atunci când n-ai, a fost la fel de rău intenţionat ca opoziţia care a îndreptat atenţia opiniei publice într-o direcţie greşită, spre falsele probleme inventate de fostul regim Băsescu, regim cu porniri totalitare.
Tocmai pentru că 2017 a fost un an prost din toate punctele de vedere, 2018 va fi un an mai bun.