O lecţie europeană

Scris de Dumitru Păcuraru, 03 martie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Deşi au apărut doar fragmente din declaraţiile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, colajele puse cap la cap pot oferi o lecţie de politică europeană.
După cum se ştie Frans Timmermans este membrul unui partid socialist, făcând prin urmare parte din aceeaşi familie politică în care este înscris şi PSD. Gândind aşa cum gândesc politicienii români, reprezentantul Comisiei Europene ar fi trebuit să ţină partea PSD. Contrar aşteptărilor, s-a situat la mijloc.

Nu la mijloc de codru des, ci între PSD şi Opoziţie, între preşedintele Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu, între Liviu Dragnea şi DNA. S-a comportat aşa cum ar trebui să se comporte un preşedinte român echidistant, cum ar trebui să se comporte un politician care vede foarte clar separaţia puterilor în stat.

Gândind cum gândeşte Timmermans, politicienii români ar trebui să umble la colindat de la unul la altul. Într-o singură zi politicianul din Olanda s-a plimbat de la Guvern la Preşedinţie, de la Liviu Dragnea la Ludovic Orban, a avut întâlniri cu tot spectrul politic. Şi nu s-a văzut că ar ţine partea celor din PSD cu care este coleg în Partidul Socialiştilor Europeni.

De ce nu pot fi de acord politicienii români cu oficialul european? Pentru că, spun ei, realitatea din România este diferită de cea din celelalte ţări din Uniunea Europeană. Celorlalte ţări din UE nu le-a trecut prin minte că serviciul lor de informaţii ar putea semna un protocol de colaborare cu procuratura. Nu pot concepe să se dea de două ori mai multe avize de ascultare a telefoanelor decât se dau în SUA. Pe scurt, nu pot înţelege sistemul românesc în care fiecare parte are dreptatea sa.

Situaţia din România este atât de încurcată încât nu o poate explica nimeni pe înţelesul europenilor. De aceea este mai la îndemână ca România să fie comparată cu Rusia decât să se descâlcească iţele sistemului.
Prin urmare, lecţii precum cea oferită de un reprezentant al Comisiei Europene îi lasă indiferenţi pe politicienii români. Mai mult, fiecare extrage ce îi convine din opiniile lui Timmermans.

Pe de altă parte, s-a putut observa că la nivelul Parlamentului European, a Comisiei Europene, există o unanimitate a opiniilor în ceea ce priveşte Justiţia. Regula obligatorie: independenţa Justiţiei. Acest lucru nu se înţelege practic de niciun partid.

Chiar şi preşedintele care se dă susţinătorul Justiţiei s-a supărat când s-a propus ca şefii din Ministerul Public să fie numiţi de CSM. Este simplu: Justiţia să-şi gestioneze singură funcţiile.

Cum rămâne cu legile? Aici este un alt hop. Legislativului, mai exact majorităţii PSD-ALDE, i se contestă buna credinţă. Instituţii, mai precis oameni din sistemul de justiţie, ca nişte veritabili politicieni, îi atacă pe parlamentari în mod deschis, acuzându-i că prin proiectele lor de legi nu vor decât să-şi subordoneze Justiţia.

Nici acest lucru nu-l pot înţelege nici politicienii europeni, nici judecătorii şi procurorii. Greşim crezând că ei pot gândi ca noi, că pot înţelege frământările noastre, cum şi ei greşesc crezând că ne putem schimba.