Moţiunea de cenzură, la mâna ALDE şi Pro România

Scris de Dumitru Păcuraru, 09 octombrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Dacă guvernul nu cade? Dacă în ultimul moment un număr de parlamentari dintre cei care s-au arătat dispuşi să voteze moţiunea se sucesc şi guvernul nu cade? Poate că într-o astfel de situaţie ar răsufla liniştiţi şi preşedintele Iohannis şi Viorica Dăncilă şi Ludovic Orban.

Ce să facă un guvern instalat în plină campanie electorală? Este ca şi cum s-ar schimba din mers roţile unui automobil.

Trebuie un alt guvern pentru că România ar avea nevoie să fie condusă în altă direcţie. Pe de altă parte PSD nu a fost lăsat să guverneze. O spune chiar preşedintele Klaus Iohannis. Piesa lui de rezistenţă în această campanie este tocmai asta: că nu a lăsat guvernul să facă ce vrea.

PSD a fost cel mai presat partid aflat la guvernare din anii 1992-1996. De la mişcările de stradă, de la instituţiile de forţă, de la mass media internă şi internaţională până la instituţiile internaţionale, de la ambasadorii acreditaţi la Bucureşti până la conducerea Partidului European Socialist, toţi au fost împotriva PSD-ului.

În această situaţie i-a fost uşor preşedintelui Iohannis să lupte cu un PSD lovit din toate părţile. Cum a reuşit să ajungă PSD în această postură? Este simplu să spui că Liviu Dragnea l-a adus aici, l-a făcut nefrecventabil şi în plan intern şi în plan extern. Poate că lucrurile sunt mai complicate.

Poate că PSD a încurcat anumite planuri de exploatare financiară a unei ţări destul de mari ca să atragă marii rechini transnaţionali.

România nu mai poate decide asupra rezervelor de ţiţei şi gaze. Tinde să fie independentă energetic, ceea ce pare o obrăznicie. Hipermarketurile au acaparat tot comerţul. PSD a avut naivitatea să se opună, în acelaşi timp ducând o politică populistă, împrăştiind banii publici în interesul partidului. Pentru nişte amărâte de voturi a pus în pericol stabilitatea economică.

Preşedintele Iohannis nu s-a lăsat mai prejos – marea lui reuşită, după cum o spune singur, a fost să dinamiteze stabilitatea politică.

Liviu Dragnea a încercat să meargă pe linia unui Viktor Orban, dar situaţia politică din Ungaria este diferită. Premierul maghiar nu are opoziţie, nu are un preşedinte-pompier, dar nici o mass media ostilă aşa cum au avut Dragnea şi PSD, aşa cum are Viorica Dăncilă.

Într-un final şi Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat seama că România merge într-o direcţie greşită. A făcut un pas în spate, a scos ALDE de la guvernare şi datorită gestului său politic a fost posibilă înaintarea unei moţiuni de cenzură cu şanse reale de a trece.

PNL, opoziţia în întregul ei, nu-i recunoaşte acest merit. Din această cauză s-ar putea ivi probleme atât la votul de joi, cât şi la formarea unei noi majorităţi în cazul dărâmării guvernului Dăncilă.

Fără ALDE şi Pro România nu este posibilă formarea unei majorităţi nici pe dreapta, nici pe stânga. Cele două partide separat nu fac mare lucru, dar împreună înclină balanţa în direcţia pe care o doresc Ponta şi Tăriceanu.

Singurul impediment major în calea afirmării acestor două partide ca principală forţă politică a momentului este preşedintele Iohannis. Nu pentru că ar fi un foarte abil politician, ci pentru că nu are un contracandidat puternic la alegerile din 10 noiembrie.

Până atunci trebuie foarte clar spus că dacă în 10 octombrie cade guvernul PSD acest lucru li se datorează celor două partide, ALDE şi Pro România, iar dacă moţiunea de cenzură nu trece tot din cauza celor două partide nu va trece.