Momente cruciale pentru PSD

Scris de Dumitru Păcuraru, 19 iunie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Situaţia creată în PSD ne întăresşte convingerea că în România nu se pot gestiona partide foarte mari. Nu pot fi gestionate nici marile coaliţii. Cum o formaţiune creşte peste un anumit nivel, se sparge ca un balon în care un copil se încăpăţânează să sufle şi să-l facă şi mai mare. PSD a făcut „poc!” după o jumătate de an de guvernare.

Care să fie cauzele acestei neputinţe? Mediocritatea liderilor, lipsa unei viziuni pe termen lung, lupta orgoliilor, calitatea îndoielnică a cetăţenilor care se înscriu în partide? Toate la un loc şi încă multe altele, care nu sunt în favoarea formaţiunilor politice.

Având o majoritate confortabilă în parlament, cu o opoziţie slabă, coaliţia PSD-ALDE şi-a găsit adevăraţii adversari în interior. Începutul l-a făcut ALDE ridicându-i sprijinul politic lui Daniel Constantin. Exluderea vicepremierului ALDE din guvern l-a pus în gardă şi pe premier. Astfel când i-a venit rândul să fie aruncat peste bord, Sorin Grindeanu avea deja o strategie de apărare.

PSD s-a pus într-o postură greu de imaginat. Refuzând să demisioneze la cererea conducerii partidului, Sorin Grindeanu refuză să se pună înafara partidului. Exclus din partid la centru, premierul s-a reînscris în PSD, organizaţia Timiş. Deci bătălia rămâne în interiorul partidului.

Urmează o săptămână de foc încrucişat. Liviu Dragnea încearcă să adune voturi pentru a trece moţiunea de cenzură. Sorin Grindeanu la rândul lui adună vot după vot pentru a face imposibilă adoptarea moţiunii de cenzură. Cifra magică este 233. PSD şi ALDE au formal 254 de parlamentari. O parte dintre aceştia nu vor vota moţiunea. Fără aportul altei formaţiuni politice lupta este indecisă.

De fapt, marea miză este eliminarea lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului. Grindeanu a pus o condiţie pentru demisia lui: să demisioneze odată cu Dragnea. Scopul ambelor tabere este să rămână la guvernare. Mijloacele sunt la fel de murdare şi într-o parte şi în alta. Poate că marea tragedie este că ţara asistă la o confruntare a mediocrităţilor.

Criza din PSD a umbrit un alt eveniment important. La câţiva ani de la marea fuziune PNL-PDL, în urma căreia trebuia să apară „marele PNL”, au avut loc alegeri. După o etapă în care a fost condus de doi copreşedinţi, PNL are un preşedinte ales democratic. Ludovic Orban, un liberal aproape fanatic, a câştigat detaşat alegerile.

Este de presupus că din acest moment se va vedea că există

„un principal partid de opoziţie”. Orban are în faţă două sarcini majore: să sune adunarea tuturor liberalilor sub acelaşi steag şi să clarifice raportul cu USR. Situaţia din PSD este un prim test al noului lider. Dacă Ludovic Orban va adopta o poziţie formală, PNL nu va câştiga nimic. Discursul său la dezbaterea moţiunii de cenzură nu va situa PNL pe o altă orbită sau, în caz contrar, va rămâne în aceeaşi moleşeală.

Graba cu care Liviu Dragnea a convocat parlamentul într-o zi de duminică trădează teama că PSD nu va reuşi să treacă moţiunea de cenzură. Cu fiecare zi care trece tabăra rebelilor creşte. Orice înârziere este în defavoarea lui Liviu Dragnea şi a lui Călin Popescu Tăriceanu. Organizaţiile judeţene se mişcă şi ele, situându-se de-o parte sau alta. Fie că va câştiga Dragnea sau cuplul Ponta-Grindeanu, PSD se află în pragul scindării. După această săptămână PSD va face figura altui partid, a unui partid care nu acceptă un preşedinte autoritar decât cu condiţia să fie şi şeful guvernului. În urma acestor evenimente concluzia ar fi că, la principalul partid de guvernare, cele două funcţii, cea de preşedinte de partid şi de şef al guvernului, nu se pot despărţi.