Ministrul şi Ambasadorul

Scris de Dumitru Păcuraru, 06 septembrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

O zi de marţi plină de evenimente majore: întâlnirea dintre ministrul Justiţiei şi ambasadorul SUA. Nu la sediul ambasadei, ci la minister, în biroul ministrului. Este o nuanţă demnă de a fi luată în seamă. Al doilea eveniment: aleşii sunt chemaţi să voteze ordonanţa prin care s-au majorat salariile demnitarilor. Primele majorări salariale semnificative ale guvernului PSD-ALDE. Ceva de genul „cine-mparte/ parte-şi face”.

De votul de azi al parlamentarilor nu depind doar veniturile demnitarilor, ci imaginea pe care acum au ocazia să şi-o îmbunătăţească. Anulând ordonanţa dau dovadă de onestitate şi corectitudine, se coboară la nivelul cetăţenilor de rând.

Întâlnirea dintre ministru şi cel mai critic ambasador la adresa actualei puteri, în realitate la adresa PSD, a fost aşteptată cu foarte mare interes. Klemm şi-a exprimat îngrijorarea faţă de intenţia de modificare a legilor Justiţiei.

„Îngrijorarea” s-a extins de la ambsadarul SUA la cel al Germaniei, cu reverberaţii în stradă. Ar fi vorba în esenţă despre cine trebuie să numească procurorul general şi procurorul şef al DNA. Până acum propunerea o făcea primul ministru, iar după avizul consultativ al CSM, numirea o făcea preşedintele.

Tudorel Toader propunea ca numirea să fie făcută de oricine altcineva decât de preşedinte. Acest lucru a trezit îngrijorarea ambasadorului SUA. Ministrul îi aminteşte domnului Klemm că în SUA numirea se face de către Senat şi nimeni nu se plânge că fiind o numire politică Justiţia îşi pierde independenţa. La fel şi în Germania, procurorul general este numit de ministru Justiţiei şi nimeni nu se plânge că se atentează la independenţa justiţiei.

Fiecare ţară are propriul lui sistem de numiri. În cele mai

democratice ţări din lume, SUA şi Marea Britanie, numirile se fac de către parlament. La fel şi în Albania şi Croaţia. Ministrul Toader are o logică şi un mod de argmentare impecabil. Este greu să depistezi în spatele argumentelor sale vreo intenţie de subordonare politică a Justiţiei. Şi, totuşi, suspiciunile persistă.

Problemele din justiţie s-au transformat într-o dispută politică. Lucurile sunt simple: partizanii preşedintelui vor ca decizia finală să fie luată de preşedinte, ca pe vremea lui Traian Băsescu, în timp ce PSD caută soluţii alternative, dorind să-l excludă pe preşedinte din acest joc al numirilor.

Oricum o iei, până la urmă numirile le face tot politicul. Preşedintele a fost ales printr-un vot politic, a fost candidatul unui partid, va redeveni candidatul unui partid la viitoarele alegeri prezidenţiale.

La rândul lui ministrul, chiar dacă nu face parte dintr-un partid, tot de un partid este numit. Parlamentul este politic prin excelenţă. Mai rămâne doar ăl de sus fără party-pri-uri politice. Sau alegerea lor prin vot popular. În acest caz, procurorul general ar fi mai puternic decât preşedintele, guvernul şi parlamentul la un loc.

Indiferent de modul în care ministrul şi ambasadorul au pus problemele, rezultatul va fi acelaşi: dezbaterea publică asupra legilor justiţiei se transformă într-o bătălie politică. Dezbaterea  în sine este puternic politizată. Dreapta din opoziţie nu poate fi de acord cu stânga de la putere, electoratul anti-PSD nu poate fi de acord cu propunerile guvernului, indiferent care ar fi acestea.

Electoratul PSD-ALDE aplaudă orice propuneri şi aşteaptă ca majoritatea parlamentară să voteze proiectele de legi propuse de guvern. Nimeni nu se aştepta ca ambsadorul SUA să declare că este mulţumit de modul în care a decurs întâlnirea cu ministrul Toader şi că este de acord cu propunerile lui.