Marele fugar şi secretele lui

Scris de Dumitru Păcuraru, 15 aprilie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Aventura călătoriilor lui Sebastian Ghiţă – cel mai celebru fugar al anului – s-a terminat la Belgrad. Prinderea fostului deputat deschide noi file din dosarul cel mai plin de surprize, nu atât prin conţinut, cât  prin modul în care au fost prezentate publicului.

Ajuns miliardar, deci un tip inteligent, intrat în politică, deci nu foarte deştept, Sebastian Ghiţă a reuşit să zdruncine o construcţie ce părea nu doar foarte solidă, ci ca bază a statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei.

România s-a remarcat pe pan internaţional prin modul în care s-a organizat instituţional pentru combaterea corupţiei. Lucrând în tandem DNA-SRI, cele două instituţii au înregistrat rezultate spectaculoase.

În acelaşi timp cele două instituţii, denumite “binom” sau “sistem” sau “instituţii de forţă“  au reuşit să bage frica în toţi funcţionarii statului, în politicieni, în toţi cei ce prin activitatea lor puteau deveni suspecţi de corupţie.

O problemă a constituit-o definirea termenilor, de la “suspiciune rezonabilă“ la “abuz în serviciu”, de la “trafic de influenţă“ la un simplu lobby făcut cu bune intenţii.

Sebastian Ghiţă prin dezvăluirile sale a detonat sistemul. S-a aflat că protocoalele de colaborare dintre DNA şi SRI nu au fost constituţionale. Şeful operativ al SRI, generalul Coldea, creierul operaţiunilor sau eminenţa cenuşie, a fost trecut în rezervă.

„Binomul”, s-a spart ca şi când ar fi fost o alianţă politică, fiecare instituţie trecând în matca ei legală.

Privit din acest punct de vedere, Sebatian Ghiţă poate fi considerat eroul pozitiv al thriller-ului politico-justiţiar pe care l-au urmărit telespectatorii pe episoade bine scenarizate.

Acelaşi Sebastian Ghiţă, ca om de afaceri, şi de aici începe să intre în scenă personajul negativ, avea o duzină de dosare instrumentate de DNA. Şi aici fostul deputat şi-a demonstrat inteligenţa, poate pusă în slujba răului.

A reuşit să-l compromită pe procurorul DNA care îl ancheta, devenit şi acesta celebru în sens negativ. Procurorul Mircea Negulescu, “Portocală“, a fost eliminat din sistem, dovedindu-se un terchea-berchea, coborându-se la nivelul unui interlop de Ploieşti.

Dincolo de aceste poveşti picante, Sebastian Ghiţă poate fi ridicat la rangul de simbol al corupţiei la nivel înalt. Afacerile sale, mai ales cu instituţiile de forţă, l-au propulsat în cercuri în care se luau decizii la “mica-marea înţelegere”. La fel ca Elena Udrea, se laudă că a contribuit la numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de şefă al DNA. 

Greu se discerne între fabulaţie şi realitate în cazul acestui personaj inventiv şi totodată pragmatic. Se zice că Ghiţă ştie multe şi dacă va vorbi vor cădea multe capete. Dacă va fi crezut – şi dacă va prezenta dovezi –  ar putea declanşa procesul secolului în România al protocoalelor secrete, a luptei pentru combaterea corupţiei.

În acelaşi timp, totul se poate transforma într-un fâsss. S-ar putea dovedi că fugarul care s-a lăsat prins ca un amator la doi paşi de ţară, la Belgrad când se plimba pe stradă cu fratele său, nu a fost decât un afacerist de rând, care a mituit persoane sus puse, care s-a ştiut folosi de slăbiciunile sistemului, a mediului de afaceri din România.

Deci domnul Ghiţă îşi va petrece Sfintele Paşti în arestul poliţiei din Belgrad. Greu de spus cine sunt cei care vor avea insomnii după prinderea lui. Nu este limpede nici dacă nu s-a lăsat intenţionat prins.

Nu se ştie dacă nu cumva Sebastian Ghiţă este mai periculos în arest decât în libertate, trăind ca o fiară hăituită. Zilele următoare presa are ce toca, iar instituţiile statului pot arăta ce pot face cu un personaj care deţine atâtea informaţii compromiţătoare la adresa unor personaje importante din fruntea unor instituţii. Secretele marelui fugar îşi aşteaptă dezlegarea.