Ion Iliescu revine

Scris de Dumitru Păcuraru, 15 ianuarie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

România a avut patru preşedinţi şi toţi sunt în viaţă. Are, prin urmare şansa de a avea patru stâlpi ai înţelepciunii. Are, de asemenea, un număr de foşti prim-miniştri, toţi activi, implicaţi în diferite proiecte. Cu toate acestea România nu are un proiect de ţară. Se constituie comisii, se fac şi se desfac partide, în vreme ce ţara rămâne cam egală cu sine.

  În urmă cu 25-30 de ani se spunea că România se va schimba odată cu dispariţia mentalităţii vechi, deci odată cu dispariţia fizică a generaţiilor formate în comunism.

Timpul a trecut, generaţiile tinere s-au impus, dar lucrurile merg la fel de prost. Mai mult, vedem că media de vârstă a clienţilor DNA este destul de mică. Media înalţilor funcţionari, a funcţionarilor de la ghişee, este destul de mică şi totuşi mentalitatea pare să fie aceeaşi dintotdeauna.

Poate că această stare de lucruri l-a făcut pe fostul preşedinte Ion Iliescu să iasă în public cu o scrisoare deschisă. Este drept că se referă în special la situaţia din PSD, dar are în vedere situaţia generală de pe scena politică. Nu numai din ţară. De pildă spune că politicieni mediocri există şi la Bucureşti şi la Bruxelles.

Ion Iliescu a fost fără îndoială unul dintre cei mai contestaţi politicieni afirmaţi după 1989. Protestele din 1990 au fost de o virulenţă care nu a fost egalată de atunci. Protestele #Rezist sunt joacă de copii faţă de cele din Piaţa Universităţii. Protestele de atunci au pus fundamentul statului de drept, victoria din 1996 fiind o consecinţă firească a manifestărilor de stradă, a presei independente, a partidelor de opoziţie.

Ion Iliescu se situează de data aceasta în poziţia protestatarului, a nemulţumitului. Apelul său nu are de cine să fie luat în serios. Este fondatorul partidului, dar nu mai prea are oameni în PSD-ul de azi.

Cu atât mai puţin poate fi luat în serios de celelalte partide. De asemenea, nu ştim dacă preşedintele actual se consultă cu el, la fel cu ceilalţi doi preşedinţi. Despre o întâlnire a celor patru preşedinţi nu s-a auzit că ar fi avut loc vreodată.

Klaus Iohannis nu excelează nici în întâlnirile cu personalităţile culturale, cu oamenii de cultură, cu istoricii. În timpul preşedintelui Iliescu se zicea că la Cotroceni cântă cucuveaua. Era un fel de a spune că preşedintele stătea într-un turn de fildeş, departe de problemele reale din ţară.

Reapariţia preşedintelui Ion Iliescu în dezbaterile politice este salutată, indiferent de greşelile pe care le-a făcut cât a fost la Cotroceni. Experienţa lui, la fel ca a preşedintelui Emil Constantinescu, i-ar fi benefică preşedintelui Iohannis. Nu trebuie să-l excludem nici pe Traian Băsescu, depozitarul unor informaţii care i-ar fi utile preşedintelui în exerciţiu.

În fond, Klaus Iohannis este succesorul direct al lui Traian Băsescu. I-a preluat punctele tari, lupta anti-corupţie, statul de drept, independenţa Justiţiei. Mai puţin echipa de oameni de cultură.

Nu pare să fi preluat nimic de la Emil Constantinescu, şi asta este un lucru rău. Dacă nu se poate vorbi despre o continuitate la nivelul celei mai importante instituţii a statului, instituţia prezidenţială, la ce să ne aşteptăm din partea altor instituţii, de mâna a doua.

Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu au fost cei mai puternici politicieni ai unor momente importante din istoria recentă. Ei sunt încă o voce care ar trebui ascultată. De ce nu se întâmplă acest lucru? Nu este stilul lui Klaus Iohannis.