Între suveranitatea naţională şi Fondul Suveran

Scris de Dumitru Păcuraru, 17 noiembrie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În toiul dezbaterilor pe marginea raportului MCV, precum şi a Rezoluţiei Parlamentului European, s-a invocat suveranitatea naţională. România, a spus premierul Dăncilă, este un stat suveran şi nu înţelege să primească ordine de la nimeni. Românii, o parte dintre români, s-au simţit lezaţi în cea mai intimă fibră patriotică a lor, când au aflat că prin MCV se cere în mod imperativ să se ia nişte măsuri.

Tonul nepotrivit al raportorilor a fost sesizat şi de fostul preşedinte Traian Băsescu. Printre altele, se cerea „renunţarea imediată” la modificarea legilor justiţiei.

Din când în când apar distorsiuni chiar şi în rândul ţărilor care se consideră democratice. Din când în când spiritul naţional se simte ofensat şi reacţionează. O încălcare, cel puţin formală, a ideii de suveranitate s-a produs. Nu-i poţi cere unei ţări să renunţe la procesul legislativ. Există o Curte Constituţională în fiecare ţară care stabileşte ce este şi ce nu este constituţional în cuprinsul unei legi sau legea în întregime este neconstituţională.

CCR nu are căderea să analizeze dacă Raportul MCV este în concordanţă cu Constituţia României, fiind un act emis de o entitate dinafara spaţiului României. Instituţia chemată să rezolve un presupus conflict este eventual Curtea  Europeană de Justiţie. Noi avem instanţele noastre. Bine ar fi să ne spălăm rufele murdare la noi acasă.

Suveranitate, suveran, sunt termeni nu foarte des întâlniţi în limbajul uzual, nici măcar în cel politic. Ceauşescu făcea exces de „independenţă şi suveranitate” şi la ce i-a folosit?

Metaforic, de la suveranitate la Fondul Suveran, nu este decât un pas. Fiind suveran, un stat îşi poate permite să înfiinţeze un Fond Suveran de Investiţii. Exact asta face acum majoritatea parlamentară, guvernul României. Opoziţia a criticat dur decizia de înfiinţare a Fondului. Cuvântul în sine duce cu gândul la bani. Această nouă instituţie va aduna profiturile firmelor cu capital de stat şi îl va direcţiona în altă parte. De exemplu va lua bani de la CFR, TAROM şi ce companii cu capital românesc mai avem în ţară, şi va finanţa autostrăzi.

Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că este o hoţie. Unde sunt bani şi stăpânul lor este statul, se fură. Asta ar fi ideea. Adică o naţionalizare mascată. Adoptată prin O.U.G. hotărârea va fi atacată la Curtea Constituţională. Chiar şi Victor Ponta spune că este neconstituţională. De altfel fostul lider al PSD devine pe zi ce trece un critic tot mai sever al guvernului PSD. Nu prea este de acord cu nimic din ce face Liviu Dragnea, şi prin extensie, nici ce face coaliţia PSD-ALDE. Opoziţia îl maturizează. Probabil acum vede mai clar şi greşelile pe care le-a făcut când a fost şi prim ministru şi preşedinte al PSD, secondat de Liviu Dragnea. Atunci era „Liviu” acum pentru dl. Ponta este Dragnea tartorul, care conduce partidul dictatorial.

Înfiinţarea acestui Fond nu este moştenitorul nici unui alt Fond, dar amintirile despre construcţiile financiare uriaşe sunt încă vii. FNI (Fondul Naţional de Investiţii) a nenorocit multe familii. Dar acesta nu este un fond „naţional”, cum era cel înfiinţat de Sorin Ovidiu Vântu, ci unul „suveran”. Nu se adresează persoanelor fizice şi agenţilor economici privaţi, ci se adrează, mai precis ţinteşte firmele de stat.  Este foarte complicat să înţelegi mecanismele din spatele acestei construcţii financiare. Cei care au luat decizia de a-l înfiinţa, cu siguranţă ştiau despre ce este vorba. Mai multă transparenţă ar ajuta lumea să înţeleagă rolul şi importanţa acestui Fond. La rândul lor, instituţiile specializate şi cele abilitate, să arate care sunt vulnerabilităţile acestui mastodont financiar. Mai direct, cum se pot devaliza sau sifona nişte sume uriaşe de bani. Din banii poporului.