Între Centenar şi Crăciun

Scris de Dumitru Păcuraru, 26 noiembrie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Decembrie 2018 promite să fie luna cea mai grea, cea mai încărcată de semnificaţii, luna care încheie un ciclu, dar nu dă semne că ar începe altul.
1 Decembrie va fi un examen pe care îl dă România după o sută de ani de existenţă statală. Modul în care se vor desfăşura manifestările culturale va da măsura maturităţii clasei politice. În primul rând va fi un test pentru guvern, pentru administraţia centrală, apoi un examen pentru administraţiile locale, pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene.

Va fi o problemă de organizare, dar şi una de percepţie. Românii de rând aşteaptă să vadă cum vor da „mână cu mână” preşedintele ţării cu primul ministru, cu conducerea parlamentului, cum se vor privi ochi în ochi politicienii de la putere cu cei de la opoziţie.

Nu în ultimul rând este aşteptată cu interes atitudinea UDMR, a primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene maghiari.
1 Decembrie, al o sutălea 1 Decembrie, nu este o zi naţională ca oricare alta. Omul este un prizonier al simbolurilor.

Omul crede la fel de mult în simboluri ca în sfinţi. De aceea nu o dată i se spune zilei de 1 Decembrie 1918 „ziua sfântă a Unirii”. Ea poate aduna sau poate dezbina şi mai mult.
Dar putem vorbi despre „unire” dincolo de simbolistică? La zece zile, în jurul datei de 10 decembrie, opoziţia anunţă că va depune o moţiune de cenzură. Există o atmosferă destul de încărcată pentru a se putea vorbi despre o cădere a guvernului.

Aritmetica parlamentară spune altceva. În ciuda frământărilor interne prin care trece PSD se pare că nu sunt întrunite condiţiile pentru formarea altei majorităţi. Numărul puciştilor din PSD nu creşte exponenţial. Ca politician de opoziţie Victor Ponta nu se dovedeşte un magnet pentru foştii subordonaţi din PSD.

Se manifestă acelaşi fenomen ca în cazul lui Traian Băsescu: nu-l urmează foştii oşteni. Nici unul, nici altul nu este ca :tefan cel Mare: „Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună,/ Oastea lui zdrobită de prin văi adună.”

Nu sunt singurii, nici primii, nici ultimii foşti lideri care nu reuşesc să adune în jurul lor generalii şi soldaţii fostelor armate. Amândoi au devenit nişte politicieni banali. La fel cum vor deveni Liviu Dragnea, preşedintele Klaus Iohannis, ca să nu mai vorbim de un Ludovic Orban. Cu personalităţi de acest calibru nu te poţi aştepta decât la evenimente politice pe măsura lor.
Nu ştiu dacă încape pe agenda politică a lunii decembrie marcarea Revoluţiei din decembrie 1989. Sunt multe necunoscute care încă îşi aşteaptă dezlegarea.
Decembrie este luna în care România se pregăteşte intens pentru a prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Europei.

După ce a criticat dur guvernul, acuzându-l că nu este capabil să asigure conducerea, Klaus Iohannis şi-a moderat discursul afirmând că a avut cu guvernul alte dispute, nu pe problema preşedinţiei Consiliului European.

Decembrie nu este doar luna unor evenimente politice. Este şi luna tăierii porcului de Crăciun. Pesta porcină cam încurcă vânzările, dar niciodată nu s-a putut opri tradiţia porcului de Crăciun.
Decembrie este şi luna prezentării bugetului. La ce este bună o moţiune de cenzură când foarte bine poate fi provocată căderea guvernului dacă nu se votează bugetul?

Un semnal important al unirii sau dezbinării va fi dat de recepţia de la Palatul Cotroceni oferită de preşedinte. Îi va invita Klaus Iohannis pe Liviu Dragnea şi pe Călin Popescu Tăriceanu la un pahar de şampanie? Şi astfel de gesturi se includ în simbolistica ideii de uniune naţională.