În regim de avarie

Scris de Dumitru Păcuraru, 06 septembrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Primul ministru face o propunere, preşedintele o refuză. Se apelează la Curtea Constituţională a României. După zile de aşteptare, după amânări se anunţă că se va da verdictul. După caz, CCR dă dreptate unei părţi sau alteia. Sunt lucruri pe care le-am văzut nu de puţine ori. Şi le vom mai vedea atâta vreme cât între cele două palate, Victoria şi Cotroceni, se duce un război fără sfârşit.

Atâta vreme cât primul ministru şi preşedintele fac parte din tabere politice adverse, aşa cum se întâmplă acum, se va merge din conflict în conflict. Iar seria de conflicte nu pot conduce decât la crize politice.

  Mai mult sau mai puţin profunde, crizele politice au jalonat mandatul preşedintelui Klaus Iohannis. În decursul celor cinci ani, doar un singur an preşedintele a avut parte de un guvern cu care putea colabora, guvernul Dacian Cioloş. Fiind un an electoral, nici 2016 nu a fost un an lipsit de tensiuni politice. Refuzul premierului Cioloş de a intra în PNL, lipsa de colaborare dintre partidele de dreapta, a creat o stare de disconfort social şi politic care, în final, a condus la victoria zdrobitoare a PSD la alegerile parlamentare de la sfârşitul anului 2016. 

Preşedintele Iohannis se află la sfârşitul mandatului său de cinci ani, în timp ce PSD mai are un an până la alegerile parlamentare. Ultimii trei ani au fost marcaţi de conflicte neîntrerupte dintre preşedinte şi guvern, dintre preşedinte şi coaliţia de guvernare PSD-ALDE.

Majoritatea parlamentară i-a fost mereu ostilă preşedintelui, la fel cum preşedintele nu şi-a ascuns ostilitatea faţă de premieri, faţă de guvern şi fiecare ministru, faţă de liderii PSD şi ALDE.

Între Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis nu a existat niciun moment de pace, cei doi nu au reuşit să ajungă la o înţelegere nici în probleme de politică internă, nici externă. Viorica Dăncilă, deşi prezentată ca o persoană neconflictuală, a preluat ştafeta disputelor, de asemenea fără nicio şansă de a cădea de acord cu preşedintele în vreo problemă. De la instalarea cabinetului Dăncilă preşedintele nu a încetat să spună că guvernul este slab şi incompetent, răspunsul premierului fiind că preşedintele blochează activitatea guvernului.

Într-o situaţie de blocaj reciproc se află cele două instituţii şi acum. Primul ministru a propus remanierea unor miniştri, preşedintele refuză numirile altor miniştri. Peste conflictul dintre palate s-a suprapus şi o criză guvernamentală prin ieşirea ALDE de la guvernare. Până acum PSD nu a avut o problemă de majoritate parlamentară. Deşi PSD şi ALDE aveau o majoritate confortabilă, au reuşit să semneze un acord de colaborare parlamentară şi cu UDMR. Colaborarea a încetat încă din perioada campaniei pentru europarlamentare, dar fără să afecteze majoritatea PSD-ALDE.

Când totul părea să meargă bine, chiar şi după ce Pro România a racolat un număr de aproape 30 de parlamentari PSD, Tăriceanu şi-a scos partidul de la guvernare şi a declarat că nu-i acordă guvernului nici sprijin parlamentar.  Aşa a apărut criza. Preşedintele putea accepta un guvern minoritar, pasând problema către parlament. S-a implicat în conflict, refuzând să valideze propunerile de miniştri avansate de primul ministru.

Astfel înaintea unei campanii electorale care se prefigurează a fi deosebit de dură, guvernul a rămas şi fără majoritate parlamentară şi cu câteva ministere descoperite care funcţionează în regim de avarie. Se poate prăbuşi oricând. PNL chiar ameninţă cu o moţiune de cenzură, toţi strigă „jos guvernul incompetent”, dar se pare că niciun partid nu este dispus să intre la guvernare. Nici preşedintele nu îşi doreşte cu adevărat să cadă guvernul PSD având în Viorica Dăncilă exact adversarul pe care şi-l doreşte.