În preajma Centenarului

Scris de Dumitru Păcuraru, 24 noiembrie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În preajma Centenarului atmosfera este departe de a fi una de sărbătoare. A început numărătoarea inversă. Socotind şi ziua de azi, 24 noimebrie, mai sunt exact şapte zile până la 1 Decembrie. Acum o sută de ani se făceau pregătiri intense. Cu sau fără credenţionale, porniseră spre Alba Iulia şiruri de căruţe, cu cai sau cu boi, alţii cu trenul, cu maşinile, mulţi pe jos. Era o atmosferă pe care noi cei de după o sută de ani nu o putem nici măcar mima. Rânjete în loc de zâmbete binevoitoare, lovituri sub centură în loc de strângeri de mână.

Dacă nu ar exista copii, tineri care se entuziasmează, oameni aflaţi departe de politică, privind doar la politicieni, am spune că nu ne merităm Centenarul.

  Am zice că românii s-au îndreptat în 1918 spre Alba Iulia pentru ca după o sută de ani să ajungă Klaus Iohannis preşedinte şi Viorica Dăncilă prim ministru. S-au gândit că după o sută de ani principalul partid politic din ţară va fi PSD condus de Liviu Dragnea, iar PNL se va afla în opoziţie, avându-l ca preşedinte pe Ludovic Orban.

Istoria, uneori, se ţine de glume. 

Totuşi, făcând abstracţie de persoane, se pot enumera câteva rezultate excepţionale. Stăm alături de marile naţiuni ale lumii, de cele de la care aştepam în preajma anului 1918 dezlegarea pentru formarea României Mari. Ne-am situat de partea celor care au ieşit învingători din primul război mondial. Vechea Românie, România de peste Carpaţi, nu l-a purtat cu arma în mână decât jumătate. Doi ani a stat în expectativă.

   Românii din Transilvania, înregimentaţi în armata Împăratului de la Viena, au intrat în foc din prima zi a războiului. Dar asta nu se pune. Important este rezultatul final: România Mare.

   Nu a fost o luptă la grămadă, aşa cum este lupta politică de azi. Fiecare a făcut munca pentru care era pregătit. Oamenii simpli, plugarii, învăţătorii, preoţii, notarii, juriştii, dar şi oamenii cu averi, şi-au împărţit sarcinile. Politicienii au făcut politică. Politică şi diplomaţie. Dr. Vasile Lucaciu, refugiat în România, şi-a demonstrat calităţile de diplomat. După o misiune diplomatică la Roma, a plecat în America, intuind că principiul autodeterminării popoarelor susţinut de Wilson slujeşte cauzei românilor din Transilvania. 1 decembrie 1918 l-a prins în Italia, pentru ca apoi să se afle în mijlocul negocierile pentru pace de la Paris şi  Geneva.

    Ce poate fi mai important în această scurtă perioadă din preajma Centenarului decât să rememorăm istoria? Să o luăm filă cu filă, om cu om. Dacă nu acum, atunci când o vom face?

Vorbim despre dr. Vasile Lucaciu pentru că este al sătmărenilor, precum este şi al maramureşenilor. Dar nu este şi al întregii Românii? Evident că este, la fel cum sunt toţi corifeii Unirii, cum pe bună draptate erau numiţi cândva.

Dar să nu alunecăm într-o singură direcţie. După orice război, în urma oricărei lupte, rezultă învinşi şi învingători. Rezoluţia de la Alba Iulia stipula foarte clar drepturile minorităţilor. A nu se transforma din împilaţi în împilatori este un principiu ridicat la rang de lege. Dar legea, ca orice lege, este perfectibilă. S-au respectat acele principii? În cei o sută de ani s-au întâmplat multe. Istoria lor poate fi tăiată cel puţin în patru bucăţi mari, perioada interbelică, războiul, perioada regimului comunist, democraţia de după 1989.  În fiecare  perioadă Unirea a fost văzută diferit, la fel ca drepturile minorităţilor.

   În preajma Centenarului este normal să se dezbată aceste probleme. Dar clasa politică ne oferă o altă agendă.