Guven de uniune naţională?

Scris de Dumitru Păcuraru, 20 ianuarie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

A apărut ca un fulger ideea formării unui guvern de uniune naţioanlă. Vestea nu a venit de la preşedintele ţării. De altfel, Klaus Iohannis nu are o minte speculativă. Mai degrabă are obsesii circulare, ca Traian Băsescu. 

Marcel Ciolacu, din propria-i gândire sau mai degrabă la sugestia unui strateg speculativ, lansează ideea formării unui guvern de uniune naţională. Conştient că un bun politician îşi ţine adverasarii aproape, ca să-i poată anihila mai uşor, cu blândeţe, cândva, Ion Iliescu tânjea după un astfel de guvern.

Înainte de a vorbi despre un guvern de uniune naţională, ar fi indicat să remarcăm prezenţa constantă a personajelor conflictuale în toate partidele.

Persoanele conflictuale fac grea viaţa oricărui partid, oricât ar părea de puternici.  Un singur „element conflictual” face cât o lovitură de ciomag pentru un car de oale.

Odată distrusă armonia internă, o formaţiune politică se transformă într-un organism fără imunitate. PN|CD s-a autosufocat când a ajuns la guvernare. Certurile dintre grupările Victor Ciorbea şi Radu Vasile, ciondănelile din organizaţiile judeţene, au pus partidul lui Maniu şi Coposu pe linie moartă.

:i PNL a fost propria lui victimă, loviturile cele mai puternice venind mereu din interior. Radu Câmpeanu a fost contestat imediat după alegerile din 1990. Din prima aripă disidentă, PNL-AT, alături de Dinu Patriciu, făcea parte şi Călin Popescu Tăriceanu, devenit între timp un maestru al rupturilor în momente-cheie.   

După câteva experienţe din care nu a avut decât de pierdut, PNL pare să se cuminţit odată cu fuziunea cu un partid, PDL, ieşit şi el şifonat de la guvernare. 

PSD are toţi foştii preşedinţi înafara partidului, de la Ion Iliescu şi Adrian Năstase, la Mircea Geoană şi Victor Ponta. Despre Liviu Dragnea ce să mai spunem? De remarcat că Victor Ponta a fost singurul disident care pare să aibă şansa de a construi un partid nou, ce nu pare sortit dispariţiei, aşa cum a fost, să zicem, cu ApR-ul lui Meleşcanu.

Invocând mereu „nevoia de unitate” un lider puternic reuşeşte să-i ţină pe năbădăioşi în frâu, cel puţin o vreme, până ce el însuşi se trezeşte dat afară din partidul pe care credea că îl conduce cu o mână de fier.

Ca să ajungem la PNL-ul de azi, să-i zicem a lui Klaus Iohannis, trebuie să trece peste USR, cel mai conflictual partid al momentului actual.

  :ansa, de moment, a USR este că nu are personalităţi puternice, bine conturate. Contestatarii lui Dan Barna sunt persoane modest înzestrate pentru politică, personalităţi de mâna a doua şi din punct de vedere profesional. Este adevărat că nici Dan Barna nu este un lider în adevăratul sens al cuvântului. Este doar un preşedinte de partid, ales prin maşinaţiuni. Prin urmare, va rămâne în fruntea USR atâta vreme cât numărul celor care îl sprijină va fi mai mare decât numărul celor care îl contestă. 

PNL? Este pregătit pentru un guvern de uniune naţională? Ezitări, căutări, frământări fără rost.  Nici nu stă pe loc, nici nu merge înainte. Zi de zi, ceas de ceas, bate aceeaşi monedă. Ba face anticipate, ba decide să se facă alegeri de primari în două tururi. Ba majorează alocaţiile pentru copii, ba le amână. Ba taie pensiile speciale, ba le menţine. Dacă nu ar avea în PSD şi fostul guvern un cal de bătaie, pentru a-şi consuma energia internă, PNL s-ar năpusti asupra partenerilor, cu predilecţie împotriva USR-PLUS.

Apetitul pentru conflicte interne se va manifesta în toată splendoarea la alegerile locale, dacă primarii vor fi aleşi dintr-un singur tur.

Guvern de uniune naţională în actuala conjunctură? Nici vorbă.

  Încheiem cu câteva exemple elocvente pentru acuala stare de spirit din interiorul unor partide şi dintre partidele despre care se crede că se vor alia.

Lia Olguţa Vasilescu despre o alianţă PSD-Pro România: „Cum aş putea să mă aliez cu unul din gaşca paraditorilor? Marş la coteţ!”

Rareş Bogdan despre Dan Barna: „Să nu ajungă ca Năstase. Reprezintă un partid de 12%!”

Codrin Ştefănescu către cel ce propune un guvern de uniune naţională, Marcel Ciolacu,  şeful lui de partid: „Să ne uneşti cu cine? Ferească sfântu!”.