Frontul anti-PSD

Scris de Dumitru Păcuraru, 14 iulie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Dacă guvernul Ponta a reuşit să ocoleacă erodarea cu toate că premierul era supus unui continue presiuni iată că guvernele instalate după alegerile parlamentare din decembrie 2016 se erodează văzând cu ochii. Primul guvern după marea victorie electorală a căzut după numai şase luni. Premierul refuzând să demisioneze, PSD s-a văzut nevoit să introducă o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern.

În ciuda efortului susţinut de a fi mereu prezent cu câte o promisiune de creştere a salariilor, a pensiilor, încet şi sigur guvernul se erodează. Încrederea în liderii politici scade sau în cel mai bun caz stagnează. Cazul lui Liviu Dragnea este unul atipic. Încrederea în el nu scade dramatic în ciuda atacurilor la care este supus, însă nici partidul nu face un zid în jurul lui jurând că îl va apăra până în pânzele albe. Sau până după gratii. Depinde cum vor înainta dosarele lui.

Fără să facă greşeli de neiertat, fără gafe de proporţii, înregistrând o creştere economică remarcabilă, guvernul coaliţiei PSD-ALDE pluteşte într-un fel de derivă. Ambiţiosul program de guvernare zace în sertare, promisiunile sunt ingnorate în speranţa că nimeni nu observă.

Liderii sindicali după o ofensivă puternică s-au mai înmuiat. Văd şi ei că PSD nu este chiar atât de darnic cum a vrut să pară. Dacă în prima parte a guvernării a împărţit cu două mâini, după primul semestru adună cu două mâini.  După ce a scos zece piei de pe firmele autohtone a încercat să impună un impozit pe cifra de afaceri pentru a obliga firmele străine să plătească şi ele la stat. Încercarea a eşuat. În favoarea multinaţionalelor au intervenit ambasadorii, şefii de stat, Comisia Europeană l-a chemat la raport pe primul ministru Tudose. Rezultatul: nu se introduce impozitul pe cifra de afaceri.

Onorabilă în sine, încercarea PSD de a echilibra povara fiscală în mod egal pe umerii tuturor firmelor care lucrează în România, s-a soldat cu un eşec. Concluzia este că PSD nu guvernează cum vrea. Sau, mai tranşant, nu guvernează bine. Concomitent cu procesul de erodare începe să se înfiripe un front anti-PSD. În primul rând se constată o schimbare de atitudine din partea mass media. Firmele strâmbă din nas când vine vorba despre modul în care merg lucrurile. Lipsa investiţiilor, facilităţile transformate peste noapte în poveri fiscale, fac din PSD un partid din ce în ce mai nepopular.

Procesul de erodare a guvernului nu este atât de vizibil pentru că opoziţia nu reuşeşte să contabilizeze greşelile PSD şi să le dea un sens politic. Inversarea intenţiilor de vot nu se produce atâta vreme cât dreapta este divizată în nici nu se ştie câte bucăţi.

PNL nu găseşte un model de comunicare cu restul partidelor care se autodefinesc de dreapta. Opoziţia în general nu găseşte un canal de înţelegere cu mass media. Nu găseşte nici calea spre alegători sau spre liderii sindicali. În fine, opoziţia de dreapta nu are nicio ofertă pentru agenţii economici.

În ciuda acestei realităţi triste se creează un front anti-PSD,  procesul de erodare politică este din ce în ce mai intens, însă nu se produce transferul de simpatie dinspre PSD spre un alt partid. Practic se instalează un climat de neîncredere în forţele politice, de lehamite faţă de toate partidele. Consecinţa directă va fi un absenteism masiv la următoarele alegeri. Având cei mai mult alegători PSD va pierde cei mai mulţi votanţi. În linii generale partidele de dreapta rămân cu acelaşi electorat. Reinstalarea unui echilibru politic se va produce datorită absenteismului şi, evident, prin intensificarea luptei împotriva PSD.