Excesul de patriotism

Scris de Dumitru Păcuraru, 02 octombrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Între BREX-itul din Marea Britanie şi referendumul din Catalonia nu există la prima vedere nicio legătură. Una dintre cele mai mari ţări din lume nu a mai dorit să rămână în structurile celei mai curajoase iniţiative din istorie, o uniune a ţărilor dintr-o Europă care, de-a lungul istoriei, au purtat între ele războaie sângeroase. Seduse de ideile globalismului, ţările  au acceptat să renunţe la câteva prerogative naţionale fundamentale şi s-au unit. Şi-au deschis graniţele, au renunţat la monedele naţionale, au liberalizat comerţul şi piaţa muncii.

Marea Britanie, după un referendum organizat înaintea unei analize mai profunde a consecinţelor, dar acuzând birocraţia excesivă, a şocat lumea întreagă retrăgându-se din UE.

S-a crezut că exemplul său va fi urmat şi de alte ţări. Nu s-a întâmpalt acest lucru, însă numărul euroscepticilor este în creştere. Alături de alte ţări din valul doi şi trei al aderării, şi România se consideră nedreptăţită. Capitalul autohton nu poate concura cu multinaţionalele, piaţa este covârşită de produsele din alte ţări. Dar cel mai grav este că liberalizarea pieţei muncii a golit ţara. În jur de patru milioane de cetăţeni români, practic populaţia activă, a părăsit ţara.

O ducem mai bine decât în timpul regimului totalitar, însă nu atât de bine pe cât s-a crezut la intrarea în UE. În marea familie a Europei Unite ne simţim cetăţeni de rangul doi. A fost o discuţie lungă pe marginea unei UE cu două viteze. În plus, atâta vreme cât nu suntem acceptaţi în Spaţiul Schengen, aderarea noastră la UE nu este completă.

Dar ceea ce se întâmplă în Spania nu ţine de noua direcţie imprimată ţărilor, şi democraţiei de tip liberal, imprimată ţărilor europene. Catalonia este o provincie a Spaniei cu o populaţia catalană mândră. Dintre cei aproximativ 7 miloane de locuitori în jur de 35% vorbesc limba catalană. Limba spaniolă este vorbită în mod curent de peste 50% din populaţie. 

Care este principala nemulţumire a populaţiei? Într-un fel seamănă cu ceea ce s-a întâmplat după Unirea din 1918. Ardelenii acuzau faptul că dau mai mult decât primesc. Catalonia dă 20% din PIB-ul Spaniei şi primeşte mai puţin decât consideră că i se cuvine. Poate că şi la noi ar exista o astfel de problemă dacă nu s-ar fi concentrat la Bucureşti firmele cu o cifră de afaceri cu peste o sută de milioane de euro. Dată fiind această decizie nu se ştie ce procent din PIB produce Transilvania şi dacă primeşte proporţional cu ponderea reală.

În faţa atmosferei violente de la referendumul din Catalonia nimeni nu poate rămâne indiferent. Fiecare ţară care are o populaţie minoritară substanţială îşi pune problema dacă nu s-ar putea ajunge la o situaţie similară. Transilvania este o chestiune definitiv rezolvată? În timpul campaniilor electorale partidele cu o anumită orientare mizează pe disensiunile de ordin etnic. UDMR, care are în program elemente autonomie culturală este acuzat că, în realitate, cere autonomie teritorială. Partide foarte serioase, cum era PSD în primii ani de după revoluţie, aveau o abordare radicală, evident cu scopul de a scoate mai multe voturi.

Odată cu intrarea în anul Centenarului, în România, cu precădere în Transilvania, apar abordări neprincipiale. Excesul de patriotism, afişarea ostentativă a însemnelor naţionale, un anumit tip de discurs, sunt de natură să tulbure armonia socială. Catalonia este un exemplu de exces de partiotism.