Emoţia aduce voturi?

Scris de Dumitru Păcuraru, 03 august 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Umblă o vorbă în rândurile partidelor politice: emoţia aduce voturi. Pe scurt, nu mai trebuie să propui proiecte, nu mai trebuie să gândeşti programe de guvernare. Este suficient să creezi o emoţie sau să profiţi de o emoţie colectivă pentru a cuceri publicul.

O emoţie de anvergură poate dărâma un guvern. Este exemplul, de tragică amintire, a incendiului de la clubul Colectiv în care şi-au pierdut viaţa peste 60 de persoane. Emoţia colectivă a fost mai puternică şi pentru că morţii erau tineri.

Emoţia, în concepţia partidelor politice, nu este nimic altceva decât o formă de manipulare ceva mai fină decât manipularea ordinară din alte vremuri.
O emoţie a creat şi numărul de înmatriculare al românului care înregistrându-şi maşina în Suedia a intrat în ţară să-i dea o lovitură mortală PSD-ului, direct la muie. Ce să mai spunem? Cum ar trebui să se raporteze cetăţeanul de bună credinţă la aceste presiuni psihologice pe care le fac partidele asupra lui?

Nu doar partidele mai noi, şi dornice de afirmare rapidă, ci şi cele cu mare experienţă, cu un trecut respectabil, sunt convinse că pot compensa lipsa programelor, ba chiar şi fragilitatea structurilor teritoriale, prin provocarea unor stări emoţionale. Un exemplu rămâne alegerea preşedintelui Klaus Iohannis.

Înaintea lui, Dan Diaconescu reuşise să creeze o stare de spirit care a adus Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) nu mai puţin de 16% din voturile la alegerile parlamentare din 2012. Starea de spirit sau emoţia sunt arme electorale care, bine direcţionate, aduc beneficii fără costuri mari. Dar la ce folosesc?

PSD face un efort uriaş pentru a câştiga adeziunea publicului prin cadouri electorale, în vreme ce alte partide, spre exemplu USR, câştigă voturi de pe urma emoţiilor colective. Tot ce devine viral pe internet este imediat confiscat cu intenţia de a fi transformat în capital electoral. Aşa se întâmplă şi cu acel „muie” de pe plăcuţele de înmatriculare ale românului din Suedia.

Se pune întrebarea dacă este moral sau cât de imorală este modalitatea PSD de a obţine voturi majorând salariile, şi cât de morală sau imorală este organizarea unor mitinguri profitând de o întâmplare oarecare.
Putem inversa sensul întrebării: dacă majorarea salariilor având drept scop obţinerea voturilor este imorală, protestele de stradă organizate cu scopul de a crea emoţii aducătoare de voturi nu sunt la fel de imorale?

Indiferent cum ne raportăm la o tabără politică sau la alta, ajungem la aceeaşi concluzie: partidele şi-au pierdut importanţa istorică care li se atribuia în mod tradiţional.
Există tentaţia de a crede că PSD se diferenţiază de restul formaţiunilor politice. Pentru că intervine în economie, intervine în justiţie, lăsând impresia că vrea să guverneze.

Vrei nu vrei, ne place sau nu, PSD are un program de guvernare pe care pretinde că vrea să-l pună în practică. De ce alte partide, în mod special PNL, nu vin cu un program alternativ? Pentru că susţin ideea că un partid aflat în opoziţie nu trebuie să prezinte un program de guvernare. Ca să nu-i fure partidul aflat la putere ideile.

Prin urmare, ca şi partiduleţele noi, şi PNL mizează pe „emoţie”. În 4 august liberalii se întrunesc în cadrul Consiliului Naţional. Să vedem dacă va furniza în spaţiul public doar o „emoţie” sau va veni cu propuneri concrete, oferind o alternativă punctuală, de dreapta, la actuala guvernare de stânga. Dacă nu, probabil un alt cetăţean îşi va înregistra plăcuţe de înmatriculare conţinând cuvinte obscene.