Despre calitatea politicienilor

Scris de Dumitru Păcuraru, 11 mai 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Lumea îndeobşte este de acord că pe măsură ce trece timpul clasa politică este tot mai slabă. Politicienii sunt vinovaţi pentru situaţia în care se află ţara. Tot oamenii politici conduc în topul corupţiei. Din cauza lor nu avem autostrăzi, la fel cum datorită lor nu am intrat la timp în NATO şi UE, iar acum nu suntem acceptaţi în spaţiul Schengen.

Este o realitate care se vede cu ochiul liber, poate nu verificabilă punct cu punct, însă este cert că, luată la grămadă, clasa politică se face vinovată de toate nerealizările din ultimii aproape 30 de ani.

Luat om cu om, se găsesc şi persoane ceva mai potrivite pentru funcţiile pe care le ocupă, însă mecanismele care guvernează societatea noastră le aruncă în grămada de nechemaţi. Sistemul amestecând în creuzetul mediocrităţii şi pe cei capabili şi pe cei incapabili.

Greşeala celor care se arată nemulţumiţi de calitatea omului politic de azi constă în faptul că îi compară cu marile personalităţi din trecut. De sus în jos: preşedintele Iohannis este comparat cu marii regi germani care au condus România pe drumul modernităţii, au întregit România, au iubit România ca pe propria lor ţară.

Preşedintelui Iohannis parcă îi este jenă să vorbească despre România la superlativ, mărginindu-se să-şi pună mâna pe inimă când se cântă „Deşteaptă-te, române”. Ludovic Orban este succesorul Brătienilor la conducerea PNL şi nu mai este nevoie de nicio explicaţie.

Liviu Dragnea este… Liviu Dragnea. El are o scuză în faptul că înaintaşii lui politici au fost Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Victor Ponta. Actualul lider PSD se poate pretinde egalul fiecăruia dintre predecesorii lui, pentru că luat în parte, fiecare lider al PSD a avut metehnele lui. Mai şcolăreşte, într-o piesă de teatru, într-un roman, într-un film, fiecare poate întruchipa personajul negativ.

De unde a venit Traian Băsescu? Om fără modele, la urma urmei fără etică, mai degrabă înclinat spre autoritarism şi jocuri de culise decât spre valorile democraţiei autentice, asemeni marilor dictatori a construit un sistem în ghiarele căruia va cădea. La rândul lor, Ion Iliescu cade victimă sistemului care l-a creat, Adrian Năstase şi Victor Ponta au căzut în capcanele pe care le-au înfiinţat pentru alţii.

O excepţie a fost Emil Constantinescu. Aşa cum a recunoscut, a fost învins de Securitate. Are meritul de a fi contribuit la dispariţia PN|CD. A părăsit scena politică demn, cu fruntea sus, s-a comportat ca un preşedinte adevărat, însă rezultatele mandatului său sunt minore. Prin urmare, nici al doilea preşedinte nu poate fi luat ca model.

Dacă în vârful piramidei puterii au ajuns personaje care nu pot fi modele de comportament politic şi etic, la ce să ne aşteptăm când coborâm mai jos? Ce fel de miniştri s-au perindat prin guvernele post-comuniste? I se va ridica vreodată unuia o statuie? Ne îndoim.

Pot fi găsite persoane ceva mai răsărite la nivel local. Diferenţele dintre localităţi – comune, oraşe, municipii – ilustrează diferenţele dintre calitatea primarilor. Mizeria, dezordinea, lipsa de investiţii sunt apanajul primarilor slabi. Localităţile care au prosperat îşi datorează dezvoltarea primarilor aleşi de populaţie.

Unii dintre ei cu siguranţă vor avea statui, numele lor va fi dat străzilor, pieţelor, în vreme ce puturoşilor le este rezervată uitarea. Dar despre calitatea oamenilor politici, mai precis a celor care sunt înscrişi într-un partid, se poate vorbi la nesfârşit. Şi nu de bine.