De ce-l susţine ALDE pe ministrul Toader?

Scris de Dumitru Păcuraru, 21 noiembrie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Unul dintre membri atipici ai Guvernului Dăncilă este Tudorel Toader. Nu este membru de partid. Nici PSD, nici  ALDE nu şi-l asumă în întregime.

Este independent, dar aţa, se pare, l-a tras spre PSD. Acum, foarte ciudat, nu PSD este partidul care îl susţine pe faţă, ci ALDE.

  Ministrul Justiţiei, mai exact juristul Tudorel Toader,  doxă de carte, este în centrul atenţiei din momentul în care a declanşat mecanismul de demitere din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Cea mai puternică femeie din arhitectura de putere a statului român post-Băsescu. 

Prima rundă a meciului a fost câştigată de Toader. O victorie de palmares. Doar o victorie de etapă, din moment ce lucrurile s-au împotmolit la a doua încercare de acelaşi fel. Procurorul general pare o nucă mai tare.

Este adevărat că şi calculele preşedintelui Iohannis sunt altele. Acceptând demiterea din funcţie după ce procedura de revocare a făcut toţi paşii legali, inclusiv pe la Curtea Constituţională, Klaus Iohannis şi-a dezamăgit o bună parte dintre susţinători. Apoi s-a văzut pus în aceeaşi situaţie.

Datele problemei sunt altele din moment ce în textul MCV a apărut negru pe alb recomandarea să fie oprită imediat procedura de revocare a procurorului general?  De data aceasta preşedintele are un motiv în plus, dar există un precedent la CCR.

Recomandarea MCV, foarte semnificativă în plan simbolic, dar fără consecinţe în plan jurididic, îl pune pe preşedinte într-o situaţie delicată faţă de proprii susţinători.

Această situaţie nu a mai fost întâlnită până acum. Recomandările MCV erau generale. Acum este ceva foarte concret, personalizat. Aflat în campanie electorală, dacă nu se implică mai mult decât în cazul lui Kovesi, preşedintele are de pierdut. Dar, acelaşi timp, ca fost primar în Sibiu, Klaus Iohannis este legat de Augustin Lazăr prin dosarele sale. Au fost clasate, dar în lupta politică nu se clasează nimic. În cazul oamenilor politici mizeriile nu pot fi puse sub preş. Orice acuzaţie închipuită devine o culpă. Şi aici se vede puterea presei. Ce-i scris odată, scris rămâne. Nu poate fi şters cu nimic.

Este şi cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Are un dosar cu multe file făcute de DNA, dar, după câte se pare, senatorii puterii nu votează pentru începerea urmăririi penale. Rămâne însă pe mâna presei. Candidat la preşedinţie, Tăriceanu are nevoie de pârghii puternice. Tudorel Toader este una dintre ele.  Remanierea lui echivalează cu o înfrângere a lui Tăriceanu în bătălia lui cu „sistemul”.

  Pe ce să-şi fundamenteze campania electorală dacă acceptă plecarea unui om care a făcut ceva foarte concret pentru demontarea arhitecturii de putere reprezentată de Kovesi şi Lazăr?

Pentru un candidat cu o şansă reală de a intra în turul doi, cu condiţia să-l susţină şi PSD, Călin Popescu Tăriceanu are mai mult de câştigat dacă preşedintele nu acceptă revocarea lui Augustin Lazăr, dar în acelaşi timp să rămână şi Tudorel Toader în guvern.

  Este ca o piesă de teatru în care dacă scoţi un personaj-cheie nu mai captezi interesul spectatorilor.  Acelaşi lucru este valabil şi în cazul procurorului general Augustin Lazăr.

ALDE îl susţine pe Tudorel Toader pentru că are un interes electoral major. Un interes la fel de mare îl are şi preşedintele Iohannis în cazul lui Augustin Lazăr. Ministrul Justiţiei şi procurorul general, la fel ca procurorul şef al DNA, au devenit piese pe tabla de şah a politicii. Se poate vorbi despre independenţa justiţiei, dar nu în raport cu politica.