Dacă nu-i comunicare, nimic nu e

Scris de Dumitru Păcuraru, 20 octombrie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Dacă într-adevăr principalul criteriu al evaluării miniştrilor a fost modul în care au comunicat sau nu au comunicat, înseamnă că PSD a uitat cu totul de competenţă sau incompetenţă.

Pe de altă parte, poate s-a ajuns la concluzia că un ministru, sau orice persoană publică, este exact atât de competent cât ştie comunica.

În epoca în care trăim se pune semnul egal între competenţă şi comunicare.

Altfel spus, totul e comunicare. Din această pricină ies zi de zi, ceas de ceas, liderii politici la rampă. Fac declaraţii, dau replici, îşi postează pe reţelele de comunicare diversele gânduri, îşi atacă adversarii, răspund la atacuri. Într-un cuvânt ţin să fie prezenţi în viaţa publică, zi şi noapte.

Un înalt funcţionar numit politic este valoros în măsura în care vorbeşte în numele instituţiei sale, implicit în numele partidului din care face parte. Necuvântătorii, chiar dacă sunt bine intenţioanţi, oricât de competenţi ar fi, nu au ce căuta în viaţa politică. Nu folosesc la nimic. Pot fi foarte bine funcţionari neînregimentaţi politic.

Dar nu acest criteriu, al comunicării, a fost singurul de care s-a ţinut cont la evaluarea miniştrilor. Până la urmă contează şi ce a făcut respectivul aşezat pe o funcţie atât de importantă. Rezultatele, din păcate pentru ei, pot fi aduse la cunoştinţa publicului tot printr-o bună comunicare. Cum nu a existat comunicare, putem trage concluzia că nu au fost nici rezultate.

De când a venit la guvernare, după alegerile parlamentare din 2016, PSD a rotit guvernele cum se rotesc fripturile la târguri. Odată cu schimbarea premierilor au plecat şi au venit alţi şi alţi miniştri. Nu le mai poţi ţine şirul. Cu fiecare nou prim ministru parcă membrii guvernului au fost tot mai subţirei, tot mai fără vlagă. S-a spus că Liviu Dragnea are propria politică de cadre. Alege anume oameni fără personalitate ca să nu-i facă probleme.

S-a dus demult vremea „greilor” din vechile guverne. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul guvernului Cioloş. Nu au făcut parte din acel guvern de tehnocraţi personaltăţi de marcă, pentru a nu-l eclipsa pe primul ministru.

Remanierea unor miniştri şterşi din actualul guvern nu presupune înlocuirea lor cu alţii mai buni. Poate ceva mai guralivi, asta se poate. PSD nu pare să mai aibă o rezervă de cadre, aşa cum avea pe vremuri. Putem trece şi în grădina opoziţiei. Nici acolo nu vor găsi persoane gata să intre într-un guvern. Nu se mai practică deloc formarea unui „guvern din umbră”. :tim doar că, în cazul prăbuşirii majorităţii PSD-ALDE, este vehiculat doar un nume, al premierului. Ludovic Orban a insinuat că el va fi viitorul prim ministru. În rest, nici un nume.

Aşa stând lucrurile, nu trebuie să ne mirăm că PSD îşi schimbă guvernele pe bandă rulantă. Nu vede în PNL un adversar redutabil şi face ce vrea. Dacă nu ar fi proteste, PSD ar zburda ca un mânz nebunatic.

Dacă după remanierea unor miniştri vor veni alţii la fel ca ei, se pune întrebarea de ce se mai fac aceste schimbări? Ca să se dea impresia că partidului chiar îi pasă de modul  în care se guvernează. În realitate, actualei conduceri a PSD nu îi pasă decât de creşterea şi scăderea în sondaje. Plecarea unui număr semnificativ de miniştri mai dă speranţe românilor  naivi că pe viitor coaliţia PSD-ALDE va guverna mult mai bine. Se pare că nu mai are vlagă şi lucrurile vor merge la fel până la terminarea mandatului.