Ciuma roşie, după 29 de ani

Scris de Dumitru Păcuraru, 22 iunie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Cea mai lungă zi, cea mai scurtă noapte. Solstiţiul de vară nu este sărbătorit. De-a lungul timpului în datele de 21 şi 22 iunie au avut loc evenimente istorice de o importanţă covârşitoare. Nu sunt sărbătorite. Sunt trecute cu vederea din varii motive.
În noaptea de 21/22 iunie 1941 i s-a ordonat armatei române să treacă Prutul. Mareşalul Ion Antonescu a rostit celebrul ordin „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!”

În aceeaşi noapte a început celebra operaţiune Barbarossa, prin care Germania ataca Uniunea Sovietică, având susţinerea politică a Marii Britanii. Marele Winston Churchill nu bănuia că următoarea ţintă era ţara lui.
După multe decenii, la 22 iunie 1995 România înainta în mod oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Se întâmpla după celebra, dar uitata declaraţie de la Snagov unde 14 partide se întruneau şi se puneau de acord că România trebuie să intre în UE. Probabil în 21 şi 22 iunie se vor fi întâmplat şi alte evenimente care au schimbat istoria.

Facem un salt în timp. Suntem în 21 şi 22 iunie, în România anului 2018. Ici-colo, în diverse oraşe pâlcuri de protestanţi. Se aud slogane greu de perceput din perspectiva anului 1995. Partidul preşedintelui Ion Iliescu, cel care a iniţiat, ca partid de guvernare, întâlnirea de la Snagov, este motivul protestelor.

Se strigă „PSD, Ciuma Roşie”, un slogan care se făcea auzit şi în anul 1990, „PCR, ciuma roşie” transformat ad-hoc în “FSN, ciuma roşie”.

Definind comunismul, „ciuma roşie” nu este o invenţie a zilelor noastre, ci un concept care străbate istoria ultimilor 29 de ani. Este echivalentul, o replică la „ciuma brună” care definea hitlerismul.

Cum de nu a reuşit PSD să scape de acest calificativ, de această acuzaţie? Majoritatea celor care protestează în aceste zile, fiind tineri, nu au cunoscut în mod direct perioada anilor ’90 din secolul trecut. Unii erau eventual în burţile mamelor care protestau în Piaţa Universităţii în mai, iunie 1990.

Vorbim, în fond, nu de reformarea PSD, pentru că partidul a trecut prin câteva faze de reformă, ci despre modernizarea PSD. În ce constă modernizarea unui partid? Un nou limbaj, o nouă atitudine, o nouă raportare la valori.

Sub niciunul dintre preşedinţi, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea, partidul social democrat nu a lucrat la „morală”. Actualul preşedinte Liviu Dragnea este la antipod în raport cu primul preşedinte. Ion Iliescu trecea drept „sărac şi cinstit”, dar sub el a început marele jaf al României.

Poporul are un organ care simte în mod natural când ceva nu este în regulă şi, instinctiv, se apără. Protestatarii de azi simt că ceva nu este în regulă cu PSD, însă nu ştiu cu precizie ce anume. De aceea recurg la slogane, clişee, marote, uneori la gesturi obscene. Greu de admis, dar şi ei, deşi mulţi sunt în pantaloni scurţi, sunt parte a „poporului”.

Modificările la Legile Justiţiei, modificări necesare, sunt invocate ca motive ale protestelor, însă cauza profundă este alta. Ele, aceste modificări, oferă ocazia, nu sunt cauza, cum ar spune un revoluţionar din alt veac, un veac al revoluţiilor adevărate.

Ce anume nu este în regulă cu PSD? De ce s-a reformat acest partid doar pe jumătate, de ce nu a devenit un partid modern, asemeni altor partide socialiste din UE? Un răspuns lejer, relativ simplu: pentru că are un preşedinte ca Liviu Dragnea.

Mergând mai în profunzime, se ajunge într-o zonă sensibilă, se ajunge la talpa ţării, de care nu te poţi atinge. Altfel spus, se ajunge la electorat, la baza electorală a PSD. Dacă poporul, o mare parte a poporului, urmează, şi votează, politicieni de felul lui Victor Ponta, a lui Liviu Dragnea, aşa cum a votat masiv şi politicieni ca Traian Băsescu, n-ai ce face.

N-ai altceva de făcut decât să scandezi pe străzi „PSD, ciuma roşie!”. Interesant de observat aici este că mare parte din necazurile de azi ale PSD i se trag de la „reformarea” statului de drept, a justiţiei, izvorâte din gândirea lui Traian Băsescu. O altă ciumă, fără o culoare bine definită, deşi la un moment dat se lega de revoluţia portocalie.