Cine pierde, cine câştigă?

Scris de Dumitru Păcuraru, 05 iulie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Senatul, apoi Camera Deputaţilor, cu o majoritate covârşitoare de voturi, a adoptat modificările la Codul Penal. S-au confruntat trei curente: parlamenterii PSD-ALDE şi-au dat votul convinşi că modificările sunt binevenite pentru stoparea abuzurilor. Sub motivaţia de „abuz în serviciu”, senatorii PNL-USR afirmă că se legiferează hoţia. A treia grupă, reprezentată de UDMR, s-a abţinut.

Dacă nu am avea atâta respect faţă de parlamentari am fi tentaţi să spunem „două paie la trei măgari”. Sperând că am reuşit să depistăm curentele de gândire politică la zi, mult mai greu este să numărăm cele două paie din proverb.

Îţi vine să întrebi, oarecum pe ruseşte: „kakaia prablema”? Articolul cel mai buclucaş, cel puţin la prima vedere, se referă la definirea abuzului în serviciu în funcţie de gradul de rudenie. Ar rezulta, din conţinutul acestui articol, că funcţionarul trebuie să fie cu atât mai îngrijorat că poate încălca legea cu cât are mai multe rubedenii.

Cine nu are mamă, tată, fraţi, surori, veri, şi nu este nici însurat, poate sta liniştit. Persoanele ideale pentru ocuparea unor funcţii ar fi, potrivit acestui articol, cei singuri pe lume.

Articolul acesta este atât de tembel încât ţi-este greu să crezi că nu a fost o momeală. Ca în povestea cu piatra aruncată de un nebun într-un râu pe care o sută de deştepţi o caută, evident fără să o găsească.

Pentru buna şi rapida aplicare a acestui articol, în mod normal funcţionarii vor trebui să completeze o listă cu toate neamurile. Dacă nu li se va cere acest lucru, şi bănuim că nu se va ajunge la atâta birocraţie, va trebui să se recurgă la serviciile specializate pe adunarea de informaţii.

Cum SRI rămâne fără protocoale, deci nu mai este prins cu ascultarea telefoanelor, s-ar putea ocupa de această chestiune. Ar putea da o mână de ajutor şi mass media, pentru că şi aşa nu prea mai are ce scrie înafara certurilor politice, a crimelor şi accidentelor tot mai numeroase.

În fapt articolul care defineşte abuzul în serviciu în funcţie de gradul de rudenie, nu vizează stoparea corupţiei, ci a nepotismului. S-a cam terminat cu dinastiile politice. Ministrul, primarul, parlamentarul, directorul, şoferul directorului, nu mai poate pune o pilă pentru nevastă, copil, soacră, veri şi alte neamuri. Ăsta este un lucru bun sau rău? Se dă o lovitură familiei, instituţie pentru care se cere chiar organizarea unui referendum.

Cine câştigă şi cine pierde din această afacere? Ca să personalizăm, Klaus Iohannis iese în câştig. Pentru că nu are copii, neamurile i-au plecat în Germania, inclusiv părinţii. În schimb Călin Popescu Tăriceanu are cel mai mult de pierdut. Pentru că a avut cinci neveste şi câţiva copii din căsătorii diferite. Nu ştiu dacă şi fostele neveste se pun la socoteală.

Asta va decide CCR, în cazul în care Ludovic Orban, ca specialist în denunţuri, va face o sesizare.
Despre acest articol nu se poate vorbi la modul serios. El este menit să provoace exact tipul de dezbatere care se potriveşte la perfecţie actualului parlament. Un fost ministru al informaţiei, de acum 15 ani, numea „cârlig” acest gen de subiect.

Deci nu este o momeală, cum greşit am crezut, ci un cârlig. Diferenţa dintre cele două concepte este enormă. Momeala poate fi ocolită. Cârligul te prinde şi nu mai scapi.