Banii se iau de unde sunt

Scris de Dumitru Păcuraru, 27 decembrie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

O parte a societăţii s-a inflamat peste măsură la anunţul ministrului Teodorovici legat de impozitarea marilor companii, multinaţionalelor.

Am face o comparaţie între decizia guvernului Ponta de impozitare a ciubucul chelnerilor şi această decizie luată de guvernul Dăncilă. Un mărunţiş care nu a făcut deloc cinste guvernului care a emis asemenea aberaţie.

Să fie clar. Banii se iau de acolo de unde sunt. De ani de zile se scot zece rânduri de piei de pe micile firmuleţe. Microintreprinderile au fost calul de bătaie al inspectorilor de tot felul. Firmele foarte mari, cu capital străin, au avut un regim special. S-a şi inventat un termen nu întotdeauna pe măsura importanţei lor: investiţii strategice. Cum să te atingi de o „investiţie strategică”?

Pe de altă parte, modul în care guvernul a adoptat „taxa pe lăcomie” pare grosier, nepregătit. Puţinele informaţii prezentate par rupte dintr-un context mai larg la care cetăţeanul de rând nu are acces. Nu s-a dat un exemplu concret. Să spunem că în urma unor controale s-a constat că firma X, având o cifră de afacere n, a plătit impozite la stat în valoare de n-1, în vreme ce a făcut şi a dres. Aşa ceva este de aşteptat în continuare.

Analizele de impact nu sunt credibile. Analiştii economici îşi prezintă opiniile în funcţie de orietările politice. Simpatizanţii PSD-ALDE apaludă măsura, în vreme ce susţinătorii opoziţiei o critică.

Din partea firmelor direct interesate este de înţeles să fie împotrivă. La fel sunt de înţeles şi eventualele poziţii ale ambasadelor, precum şi a instituţiilor europene. Este normal să-şi apere firmele. Aşa cum ar trebui să facă şi oficialii, autorităţile române cu agenţii economici cu capital românesc.

România nu este capabilă să apere nici interesele cetăţenilor români care muncesc în străinătate. Pentru aceeaşi muncă, având aceeaşi calificare, un român dintr-o ţară europeană nu este plătit la fel cu un cetăţean autohton.

La fel se întâmplă şi cu angajaţii la multinaţionalele care operează în România. La o rată de profit mai mare decât în altă ţară din UE, un salariat la multinaţionalele din România nu este plătit ca un salariat dintr-o ţară din UE.

Guvernul, prin instituţiile subordonate, trebuie să prezinte statistici prin care să demonstreze că era îndrituit să impună „taxa pe lăcomie”. Altfel se va trage concluzia că lăcomia se află la guvern.

Din păcate, guvernul român îşi tratează cetăţenii diferit. În opinia slariaţilor din privat, bugetarii au deja privilegii. Prin măsurile luate, guvernul PSD-ALDE a creat o adevărată aristocraţie bugetară. Dar şi între bugetari există diferenţe uriaşe. Unii sunt plătiţi foarte slab în relaţie cu munca prestată, în vreme ce alţii, clientela politică, au venituri disproporţionate faţa de valoarea muncii lor.

La un moment dat, situaţia va exploda. Un guvern de dreapta va trebui să facă restructurări masive, în favoarea economiei.

Epoca Dragnea se va sfârşi la un moment dat. Dacă taxa pe lăcomie era luată concomitent cu restructurarea imensului aparat birocratic de stat, s-ar fi înţeles că măsura a fost luată pentru binele României. Aşa cum stau lucrurile acum, cea mai mare parte din noile taxe şi impozite vor trece în plata salariilor şi pensiilor majorate pentru obţinerea unui capital electoral.

Liviu Dragnea gândeşte sănătos şi simplu din punct de vedere politic: măreşti salarii şi pensii şi obţii voturi. Cât va dura acest lucru şi cu ce costuri pentru economia României?