Avem Constituţie?

Scris de Dumitru Păcuraru, 08 iunie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Niciodată de la adoptarea ei, prin referendum, în anul 1991, nu s-a simţit atât de pregnant că în România există o Constituţie. Modificarea din 2003 a fost resimţită mai mult ca o dorinţă a PSD, personal a lui Adrian Năstase, de a prelungi mandatul prezidenţial de la patru la cinci ani.
Constituţia a revenit la modă abia anul acesta. Jucătorii politici au descoperit un nou instrument, de fapt o armă imbatabilă, în lupta dusă când la baionetă, când la concursul de tras cu arcul.

Alte jocuri, unele mortale pentru democraţie, nu au fost băgate în seamă. De exemplu cele câteva zeci de articole din legile justiţiei declarate neconstituţionale, dar trecute cu vederea de parlament.
Un ring special a fost ridicat în curtea CCR pentru jocul de sumo. Protagonişti: preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Tudorel Toader. Trofeul: funcţia de procuror şef al DNA.

A trebuit să apară un caz precum cel al Laurei Codruţa Kovesi pentru a ne aduce aminte că avem o Constituţie şi această cărţulie, această broşură cu coperţi în trei culori, este legea fundamentală. Poate fi înţeleasă ca fundament, adică pusă la baza tuturor legilor, sau ca acoperiş, adică aşezată deasupra tuturor legilor.

Adormit atâta vreme, litera şi spiritul ei, ne-a trezit din letargie. Dar fără să ne ilumineze. Tot nu înţelegem, în cazul numirii şi revocării şefilor din procuratură, cine este mai mare, preşedintele ţării sau ministrul Justiţiei? Despre numirea doamnei Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA s-au spus multe poveşti. Din spovedania doamnei Elena Udrea s-a aflat că ea şi Victor Ponta au fost naşii primei numiri, în 2013, preşedintele Băsescu consfinţind nominalizarea.

A doua numire, din 2016, a fost ceva mai simplă, la guvernare aflându-se guvernul de tehnocraţi Cioloş.
Scandalul a izbucnit după alegerile parlamentare din 2016, acutizându-se odată cu emiterea Ordonanţei 13, intensificându-se pe măsură ce majoritatea parlamentară a început dezbaterile privind modificările la legile justiţiei. S-au creat două tabere foarte distincte. Una în jurul preşedintelui, alta în jurul lui Dragnea. Opoziţia s-a aliniat în spatele preşedintelui, apărând DNA, iar PSD şi ALDE au pornit o ofensivă fără precedent împotriva DNA.

Laura Kovesi a căzut la mijloc, devenind din simbolul luptei anti-corupţie, simbolul abuzurilor instituţiilor de forţă, a binomului SRI-DNA. După decizia CCR se pune problema dacă ea este o victimă a confruntărilor politice sau merita să fie revocată, încălcând Costituţia şi depăşindu-şi prerogativele făcând din DNA un instrument politic prin intermediul căruia se eliminau reciproc oamenii politici, în funcţie de interesele unor forţe obscure. Revocarea, cu implicaţii greu de prevăzut, cazul în sine, va rămâne o enigmă a acestor vremuri tulburi.

Motivarea revocării şefei DNA, întinsă pe nu mai puţin de 133 de pagini, l-a surprins pe preşedintele Iohannis în Polonia. Prin urmare nu a avut timp să aprofundeze motivele invocate de judecătorii CCR. Scandalul depăşeşte însă nivelul unei simple înţelegeri a motivelor. Deciziile CCR sunt în general obligatorii. În această fază, decizia odată publicată în Monitorul Oficial produce efecte. Ce se va întâmpla în zilele următoare? Actul revocării a luat un aspect politic. De aici înainte tot ce se face, tot ce se spune, intră în ceea ce numim războiul total dintre putere şi opoziţie.