Bugetul judeţului a fost rectificat

Scris de Vasile Gherman, 20 decembrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

 

La ultima şedină ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş, aleşi maramureşeni s-au întâlnit pentru a vota 14 proiecte ale lunii decembrie aflate pe ordinea de zi şi alte 4 de pe lista suplimentară.

Astfel, plenul a adoptat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului pe anul 2019.

Preşedintele CJ, Gabriel Zetea, a comentat, revoltat fiind, că bugetul administraţiei judeţene este cu 30% mai mic faţă de 2019, ceea ce înseamnă că toate proiectele de investiţii şi programe trebuie gândite cu mare atenţie la stabilirea bugetului judeţului pentru anul 2020. Acesta a declarat: „Protestez public: nu sunt de acord cu acest mod în care vede Guvernul dezvoltarea echilibrată pentru zonele rurale. Tăierea aceasta drastică a bugetului judeţului ne va pune în nişte încurcături grave. Primăriile de comune şi oraşele mici pierd, dar câştigă mult marile oraşe şi municipii. Cei care au vor primi mai mult, iar cei care nu au li se va mai lua”.

S-a votat de asemenea rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli la „Aeroportul Internaţional Maramureş” pe anul în curs, participarea judeţului la evenimentele naţionale şi internaţionale de promovare turistică pentru anul 2020, dar şi proiectele privind identificarea imobilelor constituite din terenurile adiacente unor tronsoane din DJ 187 şi DJ 109 F. S-a adoptat şi alocarea unei sume din bugetul judeţului pentru finanţarea programelor structurii sportive de performanţă de prim eşalon – Clubul de Şah al Municipiului Baia Mare – echipa de şah, dar şi majorarea tarifului lunar pentru un agent de securitate din cadrul Serviciului Judeţean de Pază Maramureş.

V. Gherman