Spectacolul vocii umane a dominat zilele trecute Festivalul Enescu

Scris de Emil Petric, 14 septembrie 2013 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Soprana Julia Lezhneva
Soprana Julia Lezhneva

Festivalul Internaţional “George Enescu” a intrat în a doua săptămână şi ne-am obişnuit deja să consemnăm programul concertelor şi transmisiile acestora la radio, TV sau pe internet. Continuăm să notăm şi impresii de auditor sau spectator, iar cea mai pregnantă este că în cele mai recente seri festivalul a intrat sub zodia muzicii vocale.

Tendinţa s-a făcut remarcată încă din seara de sâmbătă, 6 septembrie, când concertele principale au fost dedicate vocii: la Sala Palatului a fost oferită în premieră naţională o cantată de mari proporţii a lui Arnold Schoenberg, “Gurre-Lieder”, bazată pe un poem epic danez, iar la Ateneu ansamblul “La Venexiana” a prezentat una din primele capodopere ale abia născutului gen numit “operă“: “Orfeo” de Claudio Monteverdi, lucrare compusă în 1607.

 

“Gurre-Lieder”, sau finalul erei tonale

 

Dacă despre acest din urmă spectacol nu putem spune prea multe lucruri, întrucât muzicienii italieni nu au permis transmiterea sa în direct, am avut prilejul să ascultăm “Gurre-Lieder” şi a fost o revelaţie. Pentru că Arnold Schoenberg este, pentru cunoscătorii istoriei artelor, omul care a aruncat în aer epoca muzicii tonale, aventurându-se în explorarea unui alt mod de abordare a aranjării sunetelor pe portativ, prin serialism şi, în special, sistemul dodecafonic, prin care se ajunsese ca notele celor 12 semitonuri ale gamei naturale să fie obligatoriu folosite în serii de câte 12, după imaginaţia compozitorului, fără a deţine un centru de greutate care să definească o tonalitate. Ca orice noutate, sistemul exersat de Schoenberg a dus şi la monstruozităţi sonore, dar şi la o altfel de frumuseţe a expresiei muzicale, ilustrată poate cel mai bine în lucrările de o mare încărcătură emoţională ale lui Alban Berg, mai ales cele două opere, “Wozzeck” şi “Lulu”.

Dar ce l-o fi apucat pe Schoenberg să arunce tonalitatea la coş? Un răspuns îl putem primi ascultând acest mastodont muzical numit “Gurre-Lieder”, pe care autorul vienez l-a compus între 1910 şi 1913 şi de care s-a dezis chiar la premieră. E o lucrare de mari proporţii, cu multe momente impresionante, nu-i lipseşte melodicitatea şi patosul. are un recitativ ce aminteşte de Monteverdi (susţinut cu mare succes de actorul Victor Rebengiuc), dar lasă impresia unui capăt de drum, a unei fundături dincolo de care nu prea mai e nimic de explorat. Soluţia lui Schoenberg a fost să schimbe regulile jocului. Alţii s-au întors spre ritmurile primitive, arhaice, şi minimalism, cum este cazul lui Carl Orff şi, mai târziu, Philip Glass, al cărui Concert pentru vioară a figurat şi el în festival, cântat de Anna Ţifu. Radicalismul acestor compozitori a îmbogăţit limbajul artei sonore şi muzicienii şi auditorii au avut de învăţat şi de câştigat.

 

John Malkovich, un ucigaş cuceritor

 

John Malkovich
John Malkovich

Unul din cele mai aşteptate spectacole l-a avut protagonist pe actorul american John Malkovich, care a smuls aplauze şi cronici elogioase cu naturaleţea şi migala jocului său într-un rol complex, al unui criminal ce ucidea din plăcere femeile pe care le seducea. În rolurile victimelor sale au evoluat, cântând pasiunea şi durerea, sopranele Laura Aikin şi Marie Arnet, alături de orchestra Wiener Akademie.

Laura Aikin a evoluat şi în foarte frumosul spectacol cu opera “Alessandro” de Haendel, care s-a întins pe mai bine de 3 ore duminică seara, cu orchestra Armonia Atenea şi avându-l ca vedetă pe contratenorul Max Emanuel Cencic. Din punctul nostru de vedere, a strălucit cu o clasă peste toată distribuţia soprana rusă Julia Lezhneva. O asemenea uşurinţă şi strălucire în nişte pasaje înfiorător de dificile, scrise pentru vocile de castrato, rar ne-a fost dat să vedem şi auzim. Lezhneva, dacă va avea grijă de vocea ei, va fi o stea a genului ani buni de acum încolo.

Joi seara s-a cântat şi Recviemul de Verdi, într-o manieră mai aproape de tradiţie, după ce cu o seară mai înainte aceeaşi orchestră din Roma oferise Poemul “Vox Maris” de Enescu. Desigur, şi muzica instrumentală a avut strălucirea ei (Arta Fugii cu Cvartetul Voces sau integrala Beethoven a lui Rudolf Buchbinder), dar opera va reveni în forţă cu o premieră românească: ciclul “Inelul Nibelungilor” de Wagner, prezentat în integralitatea lui.