La Repedea a debutat Tabara Internationala de Fotografie

Scris de Ioan Johnny Popescu, 18 octombrie 2009 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Timp de zece zile, opt artisti fotografi din republica Moldova, Ucraina si Romania vor scruta cu obiectivul aparatelor fotografice peisajul maramuresea din dreapta si din stanga Tisei si vor fixa pe pelicula si format digital instantanee din viata de zi cu zi, cu mestesugurile, traditiile si obiceiurile sale in cadrul proiectului Tabara Internationala de Fotografie initiat anul trecut de Asociatia „Ivan Krevan” din comuna Repedea, in colaborare cu Uniunea Ucrainenilor din Romania.  „Inca de anul trecut, am initiat in cadrul Caminului Cultural un proiect privind constituirea unei arhive documentare cu caracter etnografic, antropologic si turistic pentru promovarea Vaii Ruscovei”, explica Vasile Popovici, directorul Caminului Cultural, lider al asociatiei, de la care am aflat ca la aceasta editie participantii vor surprinde imagini si partea ucraineana a Maramuresului, respectiv in zona raionului Rachiv, un areal etno-folcloric similar cu cel din Valea Ruscovei.