ACTING, Festivalul Rotary de teatru contemporan pentru tineret, are loc în Baia Mare, în perioada 24-26 martie

Scris de Lia Bradeanu, 23 martie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Rotary Club Baia Mare organizează Festivalul de teatru ACTING, în perioada 24-26 martie 2017. Evenimentul se află la cea de-a patra ediţie. La fel că ediţiile precedente, locul de desfăşurare este Teatrul de Păpuşi  Baia Mare.

Festivalul ACTING  se desfăşoară în parteneriat cu Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj, care va acorda şi în acest an Diploma ”Constantin-Cristian Buricea Mlinarcic”.

Tânărul actor care va primi această distincţie are posibilitatea de a intră fără concurs de admitere la specializarea Teatrologie.

11 trupe de teatru din ţară au pregătit reprezentaţii din opere ale unor autori contemporani, dar şi creaţii proprii. Pe parcursul festivalului, liceenii vor participa la workshopuri susţinute de  lect. univ. dr. Raluca Sas-Marinescu, lect. univ. dr. Mihai Pedestru, masterand regie Cătălin Mardale, actorii : Ionela Roşca, Alexandra Vanci, Eduard Bindiu. Preşedintele juriului va fi conf. univ. dr. Gelu Badea, şeful catedrei de regie din cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune Cluj Napoca. Şi în acest an, coordonarea artistică este asigurată de prof. Nicolae Weisz.

”Am conceput acest festival în ideea de a găsi modalităţi de a completa sau uneori chiar de a suplini educarea tinerei generaţii, de a deschide noi căi de acces la cultură. Clubul Rotary Baia Mare a dezvoltat şi sprijinit financiar, în cei 21 de ani de activitate, un număr foarte mare de proiecte, în multe cazuri în parteneriat cu cluburi rotariene din ţară precum şi din străinătate.Clubul Rotary Baia Mare mulţumeşte tuturor  partenerilor şi sponsorilor implicaţi în acest proiect.”, a declarat  Angela Dobrai, directorul festivalului, membru Rotary Baia Mare.