Şoferii care nu au respectat regimul legal de viteză au fost sancţionaţi de poliţişti

Scris de Lia Bradeanu, 09 ianuarie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

 Deoarece depăşirea limitei legale de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale producerii de accidente, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea acestei abateri.

Sâmbătă, 07 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Maramureş au desfăşurat activităţi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. Între orele 11.00 – 17.00, poliţiştii au verificat mai multe autovehicule care se deplasau pe drumurile publice şi au aplicat, pentru neregulile constatate, 18 sancţiuni contravenţionale. 16 dintre acestea au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 12 500 de lei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut cinci  permise de conducere, toate pentru viteză excesivă.

Poliţiştii rutieri vor acţiona în continuare pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier, prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie precum şi pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care circulă cu autovehicule neechipate cu anvelope de iarnă sau se abat de la respectarea altor  norme rutiere în vigoare.