Se deschide sezonul moto în Baia Mare

Scris de Lia Bradeanu, 21 aprilie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare, colaboratori ai Clubului Moto NORD 6 RIDERS, vor fi prezenţi sâmbătă în Piaţa Millenium din municipiu la deschiderea sezonului MOTO 2017. 

 

Sâmbătă , 22 aprilie, când se va da startul sezonului moto, poliţiştii rutieri vor fi alături de motociclişti şi le vor reaminti câteva aspecte privind conduita pe care ar trebui să o adopte în trafic pentru a preveni implicarea lor în accidente.

– pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii motocicletelor, mopedelor şi persoanele transportate pe acestea au obligaţia să poarte cască de protecţie omologată;

– conducătorii motocicletelor şi mopedelor sunt obligaţi să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice;

– pentru a conduce un moped pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani şi să facă dovada absolvirii unui curs de  legislaţie rutieră. În plus mopedele trebuie să aibă  asigurare pentru răspundere civilă pentru daune cauzate terţilor ( RCA).

– chiar dacă pe mopede se circulă cu o viteză mai mică decât cea a unui autoturism, regimul legal de viteză atât în localităţi cât şi în afara acestora trebuie respectat. Viteza de deplasare trebuie adaptată la particularităţile drumului şi traficului.

– o atenţie deosebită este necesară la schimbarea direcţiei de deplasare care ar trebui să fie precedată de asigurarea temeinică şi de semnalizarea corespunzătoare.

 

 

 

 

 

 

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.