Ministrul Marius Nica a demisionat

Scris de Mioara Maxim, 19 ianuarie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Marius Nica

Marius Nica

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a demisionat, vineri, din funcţie. Anterior retragerii sprijinului politic lui Mihai Tudose, Nica s-a poziţionat de partea fostului premier.

 

„Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat, în care MDRAPFE a semnat contracte de finanţare în valoare totală de peste 4 miliarde euro. În plus, în această perioadă au fost lansate apeluri de proiecte în valoare de 2,3 mld. euro (bani europeni) şi au fost programate pentru lansare în următoarele trei luni alte apeluri în valoare de 2,4 mld. euro fonduri europene”, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul ministerului Fondurilor Europene.

 

„Provocările anului 2018, pe care sunt convins ca succesorul meu le va trata cu responsabilitate, sunt legate de: evitarea pierderii banilor europeni în Programul Operational Regional (unde au fost identificate proiecte alternative derulate de beneficiari pe buget de stat sau împrumuturi), simplificarea MySMIS2014, rezolvarea problemelor salariale pentru beneficiari”, a declarat ministrul Nica, potrivit Mediafax.

Decizia demisiei a fost luată având în vedere contextul actual şi va fi efectivă începând cu data de 22 ianuarie, pentru a nu perturba obligaţiile oficiale implicate de vizita în România, săptămâna aceasta, a unei delegaţii a Comisiei Europene, transmite sursa citată.