Iohannis ia în calcul referendumul pentru justiţie

Scris de Mioara Maxim, 20 decembrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a mărturisit că ia în calcul să facă un referendum pentru justiţie, anunţat la începutul anului dar de care nu a mai spus nimic.

Şeful statului s-a arătat nemulţumit de faptul că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu l-a sunat înainte de a trimite în Parlament propunerea ca şeful statului să nu se mai pronunţe pe numirile şefilor parchetelor mari.

Într-o discuţie cu jurnaliştii, şeful statului a făcut mai multe precizări, a spus că păstrează ideea acestui referendum pentru justiţie, însă nu a precizat când ar putea demara o asemenea procedură, lăsând să se înţeleagă că este ultimul instrument la care va apela.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, într-o întâlnire cu jurnaliştii acreditaţi la Cotroceni, că există riscul ca România să păţească acelaşi lucru ca Polonia. Declaraţie vine la câteva ore după ce Comisia Europeană a activat articolul 7 al tratatului împotriva Poloniei, ceea ce ar putea duce la suspendarea dreptului de vot în Consiliul European.

„Evident că există riscul să păţin ca Polonia dacă se fac aceste modificări majore. E clar că vor fi urmări. Trebuie să fii căzut din lună să crezi că nu se va întâmpla nimic. Elefantul există în încăpere şi există încă percepţia că noi doar fentăm în loc să progresăm”, a afirmat preşedintele.