Încă un pretins fiu al Regelui Mihai cere să fie recunoscut oficial

Scris de Mioara Maxim, 03 ianuarie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

La nici o lună de la decesul Regelui Mihai I, un bărbat din Franţa iese la înaintare şi susţine că este fiul fostului monarh. Potrivit unui interviu acordat RTV, Jean-Francois Caracci, de 36 de ani, susţine că s-ar fi născut în România, dar la scurt timp de la naştere a fost abandonat într-un orfelinat.

 

Bărbatul povesteşte că a fost ulterior adoptat de o familie foarte bogată din Franţa, unde trăieşte şi în prezent.

Presupusul fiu al Regelui Mihai susţine că are şi documente care ar veni în sprijinul afirmaţiilor sale. Ba chiar mai mult, spune că a primit mai multe scrisori şi în repetate rânduri s-a şi întâlnit cu personalităţi de marcă din România, care i-ar fi dezvăluit că ştiau despre existenţa lui, notează stiripesurse.

El spune că este pregătit să meargă în instanţă pentru a fi recunoscut oficial drept fiu al Regelui Mihai I şi că e dispus chiar să fie supus unor teste ADN.

Pretinsul fiu al Regelui Mihai vine cu acuzaţii incredibile, neprobate. El susţine că este fiul Regelui Mihai şi al fiicei acestuia, Principesa Sofia.

Bărbatul susţine că a trimis mai multe scrisori familiei regale, inclusiv Principesei Margareta, însă nu a primit niciodată răspuns. De tăcere s-ar fi lovit şi când a încercat să o contacteze pe cea care i-ar fi mamă naturală, pe Principesa Sofia.