Guvernul Dăncilă a trecut de Parlament cu 282 de voturi ”pentru” şi de depus jurământul la Cotroceni

Scris de Mioara Maxim, 29 ianuarie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Viorica Dancilă

Viorica Dancilă

Parlamentarii au fost convocaţi, luni, în sesiune extraordinară, pentru a da votul de învestitură guvernului Viorica Dăncilă, UDMR fiind singura formaţiune politică parlamentară care nu a decis cum va vota.

UPDATE ora 20.10. Guvernul Dăncilă a depus jurământul la Palatul Cotroceni.

După ce la nominalizarea Vioricăi Dăncilă a spus că dă o nouă şansă PSD, preşedintele Klaus Iohannis a transmis, la ceremonia de depunere a jurământului noilor miniştri, un mesaj extrem de dur la adresa PSD-ALDE, susţinând că trebuie să înceteze cu „ţopăiala guvernamentală” şi să ţină cont de semnalul românilor care au ieşit în stradă în semn de protest faţă de modificarea Legilor justiţiei.

UPDATE 17.40 Guvernul Dăncilă a trecut de Parlament cu 282 de voturi ”pentru”. 135 ”împotrivă” şi o abţinere.

UPDATE 15.42: Liderul PSD liviu Dragnea vorbeşte de spre misiunea noului guvern în numele grupurilor PSD.

UPDATE ora 15.15: Premierul desemnat a prezentat programul de guvernare viitorii miniştri în plenul Parlamentului.

UPDATE ora 13.00: Câţiva protestatari #rezist s-au adunat în faţa Parlamentului pentru a protesta împotriva Guvernului Dăncilă.

UPDATE: Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au transmis o scrisoare şefului statului Klaus Iohannis în care anunţă programul audierilor de luni din comisii, solicitând preşedintelui să stabilească o oră pentru ceremonia de învestitură.

UPDATE: Întâlnire PNL-UDMR, înaintea votului de învestire a Guvernului Dăncilă.

UPDATE: Miniştrii desemnaţi sunt audiaţi în viteză şi avizaţi pe bandă rulantă.

Membrii conducerilor celor două Camere ale Parlamentului au decis ca audierile miniştrilor guvernului condus de Viorica Dăncilă să se desfăşoare luni, între orele 8.00-14.00, urmând ca până seara să fie dat şi votul de învestitură.

Pentru ca guvernul Viorica Dăncilă să treacă de Parlament are nevoie de minimum 233 de voturi, iar coaliţia PSD-ALDE numără 243 de parlamentari, lucru care nu i-ar crea probleme la validarea noului executiv, notează Mediafax.

Până în prezent, UDMR este singura formaţiune care nu a decis cum va vota la învestitura guvernului Dăncilă. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că decizia va fi luată luni dimineaţă, în cadrul şedinţei grupurilor parlamentare ale formaţiunii.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi-a exprimat speranţa că UDMR va susţine prin vot învestirea guvernului Dăncilă.

La rândul său, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, după şedinţa parlamentarilor PSD-ALDE, că este dispus ”oricând” să discute eventuale propuneri ale UDMR.

Liderii PSD şi ALDE dau, însă, asigurări, că există numărul necesar de voturi din partea majorităţii, nefiind nevoie de voturile UDMR sau a altor formaţiuni.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seara, că liberalii vor vota, la vedere, împotriva învestirii guvernului Dăncilă şi a făcut un apel către ceilalţi deputaţi şi senatori ”care mai au capul pe umeri şi mai au un pic de sensibilitate faţă de soarta României” să procedeze la fel.