Grindina şi ploile au făcut ravagii în Maramureş

Scris de Vasile Gherman, 29 mai 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Dezastru după furtuna care s-a abătut ieri spre seară asupra mai multor localităţi din Maramureş. Baia Mare nu a fost ferită de vremea rea, potrivit meteorologilor, a fost un microciclon asemănător cu cel care a lovit municipiul în 2017.

Vântul care a atins pe alocuri viteze chiar şi de 104 km/h şi grindina de mărimea ouălor de găină şi, chiar mai mare au lăsat mii de cetăţeni păgubiţi (acoperişuri de bloc din Baia Mare au fost distruse de vânt şi grindină, unele chiar aruncate de pe blocuri, acoperişuri de case au fost distruse, copaci doborâţi sau smulşi pur şi simplu din rădăcini şi nenumărate maşini avariate). Ploaia torenţială şi-a făcut şi ea simţită prezenţa. Unele străzi din oraş, a căror canalizări nu au mai făcut faţă cantităţii uriaşe de apă, au fost pur şi simplu inundate. Potrivit celor de la ISU Maramureş avertizarea de „cod roşu” a vizat grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică, intensificări puternice ale vântului, descărcări electrice frecvente şi averse torenţiale, la nivelul judeţului Maramureş.

Până la ora 19:30 au fost  semnalate următoarele efecte: În municipiul Baia Mare 10 acoperişuri de bloc distruse, opt acoperişuri de case, mai multe autovehicule avariate şi peste 100 de copaci doborâţi. De asemenea, un autoturism a rămas blocat din cauza unor arbori căzuţi pe carosabil. În autoturism se aflau patru persoane, trei copii şi un adult. Aceştia nu au suferit răni în urma prăbuşirii arborilor. În localitatea Hideaga au fost distruse circa cinci acoperişuri de casă, mai multe autovehicule şi mai mulţi arbori căzuţi. Efectivele ISU Maramureş sunt şi în acest moment pe teren pentru înlăturarea efectelor negative şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor. Totodată, pompierii maramureşeni îi sfătuiesc pe cetăţeni ca în caz de fenomene meteo imediate sau de vânt puternic să se adăpostească în imobile sau în spaţii închise care le asigură protecţia. În cazul în care persoanele sunt surprinse în spaţii deschise, trebuie să se îndepărteze rapid din acea zonă. „Recomandăm cetăţenilor să anunţe imediat autorităţile prin numărul 112, dacă au informaţii despre persoane care se află în pericol sau alte situaţii care pot afecta negativ comunităţile”, spun cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.

În urma fenomenelor meteo prin intermediul 112 au fost semnalate inundaţii în Vişeu de Sus. Pompierii din cadrul Secţiei Vişeu de Sus au intervenit, cu două autospeciale şi o motopompă, pentru evacuarea apei din 30 de gospodării. De asemenea, în urma precipitaţiilor abundente au fost colmatate şi 10 podeţe. Pentru înlăturarea efectelor negative, alături de pompieri, a intervenit şi serviciul voluntar împreună cu 15 voluntari. În acest moment pompierii din Vişeu de Sus efectuează recunoaşteri în teren  şi intervin în gospodăriile unde mai există apă în subsoluri sau curţi.

V. Gherman