Florin Tataru, vicepresedintele PSD Maramures despre feminism, educatie si democratie

Scris de Grigore Ciascai, 08 martie 2011 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Forme ale responsabilitatii sociale… sau… culegem ce semanam

Salut evenimentul creat de PSD, organizatia de femei, cu ocazia zilei de 8 Martie, festivitate ce trebuie intr-adevar sa celebreze recunoasterea rolului social al femeii si lupta lor impotriva discriminarii. Pe langa festivismul si placerea cu care noi, barbatii, apreciem si onoram locul si rolul lor in societate, vreau sa cred ca ne gandim a raspunde frumusetii cu frumos nu doar intr-o singura perioada a anului. E bine ca exista un ritual social pentru exprimarea recunoasterii femeii si valorizarii ei, dar putem face si mai mult. Acest mai mult inseamna reflectie asupra existentei, a recunoasterii problemelor cu care se confrunta femeile si o actiune care sa duca la rezolvarea problemelor cu care se confrunta acestea.

Intr-o societate responsabila se analizeaza in permanenta fenomenele sociale, dar mai ales cand acestea isi dau seama ca trec prin crize serioase. Societatea romaneasca nu a fost niciodata bine si cu atat mai mult cu cat se reinventeaza de 20 de ani. Acceptarea democratiei s-a facut tacit, s-a asumat generic, dar n-a fost si n-a devenit organica. Nici astazi, foarte multi romani nu inteleg ce inseamna democratia. Acceptarea democratiei a insemnat si preluarea unei teme fundamentale a stangii europene (dezvoltata inca dinainte de revolutia franceza si pusa in practica chiar in timpul acesteia), cea a egalitatii de sansa a tuturor cetatenilor, barbati sau femei. Feminismul a obtinut in contemporaneitate victorii evidente dupa sute de ani, dar tarele noastre culturale, institutionale si educationale impiedica inca o recunoastere de statut, cel putin in Romania.

Femeile sunt discriminate in societatea romaneasca

Problema discriminarii femeilor in societate face parte dintr-un blocaj cultural ca ansamblu. Nu poti sa separi evolutia culturii si a civilizatiei de recunoasterea discriminarii femeilor. Nu poti sa aplici politici de discriminare pozitiva decat atunci cand cei care trebuie sa o faca nu inteleg fenomenul. Minusul vine intr-adevar dintr-o intelegere insuficienta a democratiei, din functionarea acesteia viciata si din nivelul insuficient al educatiei. O societate in care educatia nu reuseste sa aduca consensul cu privire la valori si institutii ramane in imobilism si, mai rau, statueaza institutii viciate si afecteaza viata cetatenilor. La cate probleme are romanul, sa accepte ca discriminarea femeilor este o problema in functionarea sociala si ca afecteaza viata si aspiratiile acestora este aproape o imposibilitate. Cum sa pui discriminarea femeilor inainte de economie, cum sa o pui inaintea somajului etc.? Si, cu toate acestea, problemele acestea trebuie puse pentru ca trateaza in fapt cauza, boala care afecteaza societatea si viata fiecaruia.

Societatera traditionalista se schimba greu

Cred ca discriminarea femeilor ramane in societate o tema pentru multe motive, dar primul vine din fundamentul educatiei. Familia incepe educatia copilului, scoala il ghideaza, iar mediul in care creste ii intareste convingerile. Daca vom face o evaluare a educatiei, vom vedea ca peste tot avem minusuri in educatie si ca inca din familie, handicapul social care delimitaza discriminarea ramane inca in picioare. In mediul rural, familia este principala cauza a perpetuarii discriminarii pentru ca rezistenta la schimbare este cea mai mare. Societatea traditionalista se schimba cel mai greu si uneori deloc. Scoala, pana la orele de educatie civica si filozofie, nu prea reuseste sa invete tinerii despre democratie si valorile acesteia, in conditiile in care vedem cu totii cat de greu este sa ai institutii democratice in Romania. Tanarul compara ce invata cu ceea ce experimenteaza si va afla ca are putine motivatii sa le aplice dar si putine amenintari.

Femeile trebuie sa lupte pentru drepturile lor

E adevarat ca tema educatiei este strans legata si de tema saraciei. Ca sa educi trebuie sa ai ceva bani si dotare, ca sa il scoti pe copil dintr-o gospodarie saraca nu e tocmai usor si exista riscul ca sa renunte, mai ales cand vede in jurul lui ca nu se prea merita si ca modelele sociale sunt destul de firave, uneori sunt chiar antimodele. In lipsa banilor pentru a pompa in educatie ramane o singura reduta, validata peste tot in lume si in istorie. Modelul social. O personalitate puternica are harul de a motiva, de a da energie ca lumea sa devina mai buna. Un om de succes, frumos cladit in interior, are putere asupra mintilor si sufletelor altora, atunci cand se mai si lupta pentru cei defavorizati. Spiritul lor e cald si calit in sacrificiu si merit. Eu cred cu tarie ca daca vom reusi vreodata sa iesim din cercul vicios al saraciei si neputintei, trebuie sa dam exemple.

Va provoc, stimate doamne si domnisoare, sa va ridicati la inaltimea sarcinii asumata de a arata lumii ca exista discriminare a femeilor si ca se poate lupta impotriva ei.

In PSD sunt modele de om politic

Personal sustin politici de discriminare pozitiva precum garantarea unui numar minim de femei in Parlamentul Romaniei si in Consiliile locale si judetene si ma refer la politica pentru ca a fost si este un domeniu in care femeile au reusit cu greu si greu le-a fost sa ramana in top.

Avem in PSD Maramures colege care reprezinta reale modele de om politic, nu numai prin ceea ce au realizat ca performanta politica si administrativa, dar mai ales prin modul in care au realizat aceste performante. Ma gandesc aici la prof. Eugenia Godja, onorantul primar al Sighetu Marmatiei, la Ioana Trifoi, harnicul si neobositul primar al comunei Botiza, dar si la prof. Ana Moldovan sau Maria Bondari, militanta cea mai activa a PSD Baia Mare, precum si la multe alte colege ale mele. Cred ca e nevoie de exemple, de femei providentiale (si gandul ma duce din nou, involuntar, la Eugenia Godja), care prin exemplul lor moral, de educatie, de echilibru, de nobilitate sufleteasca, de profesionalism sa motiveze ca tot mai multe persoane sa creada in aceste valori si sa devina piloni ai societatii.

Mamele sunt primii profesori in viata

Avem aici in Maramures si in Baia Mare norocul si privilegiul sa admiram exemple de profesionalism demne de urmat in toate domeniile vietii. In cultura o avem pe Florica Bud, scriitoare de succes consemnata in Dictionarul Academiei Romane, in sport le avem pe Monica Muresan, campioana europeana la culturism, pe Laura Cupsa, campioana mondiala absoluta la fitness, sau Melinda Geiger, demna urmasa in handbalul feminin a generatiei de aur, in viata artistica, o avem pe Paula Seling, valoare recunoscuta la nivel european prin castigarea locului trei la Eurovision si atatea si atatea alte exemple de urmat.

Felicit cu ocazia zilei de 8 Martie toate femeile si le indemn sa lupte pentru locul si rolul lor in societate, sa reuseasca sa schimbe mentalitati handicap, sa apere si sa promoveze democratia si valorile acesteia. In incheiere doresc sa aduc un omagiu tuturor mamelor, mamei mele, Lia Tataru, in primul rand, pentru devotamentul si daruirea pusa in slujba educatiei date copiilor.

Mamele vor putea schimba intotdeauna mai usor ce e stramb in societate, pentru ca sunt primul „profesor” in viata. Asa ca Dumneavoastra, Doamnelor si Mamelor, aveti primul cuvant de spus.

Florin Tataru, vicepresedinte PSD Maramures