Dezbatere pe tema activităţii Instituţiei prefectului

Scris de Vasile Gherman, 15 martie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index

Prefectul Vasile Moldovan a participat, la o întâlnire de lucru cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi reprezentanţi ai unor structuri din cadrul ministerului, respectiv administraţiei publice centrale.

În cadrul reuniunii, desfăşurate sub coordonarea secretarului de stat Adrian Petcu, au fost analizate şi dezbătute teme de interes rezultate din activitatea prefecţilor şi a Instituţiilor prefecţilor care au vizat îndeplinirea atribuţiilor şi competenţelor legale stabilite de către legislaţia în vigoare.

„S-au abordat aspecte referitoare la activitatea pe care o desfăşoară serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, respectiv de eliberare şi evidenţa paşapoartelor simple, managementul resurselor umane şi gestionarea resurselor financiare. De asemenea, s-a discutat despre organizarea şi desfăşurarea activităţilor pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din acest an. S-a vorbit despre implicarea instituţiei în efectuarea de verificări împreună cu autorităţile administraţiei publice, conform competenţelor, în vederea identificări cererilor formulate în aplicarea legilor reparatori de către moştenitorii condamnaţilor de război şi al optanţilor expropiaţi în baza Legii Agrare din 1921, care s-au adresat Tribunalului Arbitral Româno-Maghiar de la Paris, în vederea obţinerii de despăgubiri”, a precizat prefectul de Maramureş.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor europarlamentare din 26 mai, au fost emise ordinele prefectului pentru constituirea comisiei tehnice judeţene şi a grupului tehnic de lucru, respectiv au fost întreprinse demersurile necesare pentru pregătirea şi dotarea biroului electoral judeţean din Palatul Administrativ. De asemenea, pe site-ul mm.prefectura.mai.gov.ro a fost creată pagina „Alegeri Europarlamentare 2019”, care conţine legislaţia cu privire la alegeri şi vor fi postate toate activităţile care vizează procesul electoral. De la nivel central a fost primită situaţia centralizată a optanţilor expropiaţi în baza Legii Agrare din 1921, care s-au adresat Tribunalului Arbitral Româno-Maghiar de la Paris, în vederea obţinerii de despăgubiri şi a fost trimisă în teritoriu la autorităţile administraţiei publice locale o adresă în vederea identificării acestora.

A consemnat V. Gherman

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.