Demisii din conducerea Poliţiei Capitalei

Scris de Mioara Maxim, 13 ianuarie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Tudose arată că adjunctul său Marius Voicu este cercetat disciplinar, în timp ce în cazul a 22 de poliţişti a fost sesizat Parchetul General, după ancheta făcută în cazul poliţistului Eugen Stan, acuzat de pedofilie.

După înaintarea raportului către premier, Nicu Dragoş Orlando, şeful Poliţiei Capitalei, şi adjunctul său au demisionat, vineri seara, din funcţie. Încă doi şefi ai Brigăzii de la Rutieră şi-au înaintat demisia, dar şi alţi poliţişti ai Secţiei 18. Lor li se alătură adjunctul şefului Poliţiei Capitalei.

 

Faptele de care sunt suspectaţi poliţiştii sunt legate de modul în care a fost coordonată ancheta în cazul celor doi copii abuzaţi în liftul din cartierul Drumul Taberei. Şefii secţiei 22 de Poliţie, Adrian Păstru şi George Dinicu nu au anunţat poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii criminale de la nivel central. De asemenea „nu au organizat şi coordonat în mod eficient cercetarea la faţa locului prin aceea că nu s-au prezentat la locul săvârşirii faptei”.

Cât priveşte echipa care s-a deplasat la faţa locului, aceasta este acuzată că a făcut verificări superficiale şi nu a verificat camerele video, notează Mediafax.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a venit cu noi explicaţii şi a precizat că a cerut demisiile şefilor din Poliţie pentru că nu s-au respectat procedurile. Ministrul de Interne susţine că demisia lui Bogdan Despescu a fost cerută pentru că din 2009 şi până în 2018 nişte dosare au fost uitate în sertar. Cu privire la cazul şefului Serviciului Omoruri, Radu Gavris, Carmen Dan a apreciat că acesta s-ar fi „decredibilizat” prin intervenţia pe Legile Justiţei. Implicit, ministrul recunoaşte că este vorba despre o execuţie politică.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.