Creşele din Baia Mare sunt… deschise

Scris de Lia Bradeanu, 11 ianuarie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Pentru a veni în sprijinul părinţilor, creşele din Baia Mare rămân deschise. Aici se oferă condiţii optime chiar dacă afară sunt sub -20 de grade Celsius.

Având în vedere temperaturile scăzute din  Maramureş, în unele zone înregistrându-se şi până la -25 de grade Celsius, la nivelul judeţului s-a luat decizia ca toate cursurile să fie suspendate în zilele de luni şi marţi. Însă nu acelaşi lucru s-a întâmplat la grădiniţele din municipiul Baia Mare, acestea rămânând deschise.

Părinţii sunt cei care îşi aduc copiii la creşe până la intrarea în unitate. Aici sunt preluaţi de personalul angajat. Conducerea SPAS Baia Mare dă asigurări că există condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii în toate creşele din Baia Mare.

În acest fel părinţii pot sta liniştiţi la serviciu ştiind că micuţii lor sunt în siguranţă. Conducerea SPAS Baia Mare dă asigurări că toţi prichindeii sunt în siguranţă şi beneficiază de tot confortul necesar.

 

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.