Credincioşii sărbătoresc Boboteaza

Scris de Vasile Gherman, 06 ianuarie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În Ajunul Botezului Domnului, după săvârşirea Vecerniei şi Sfinţirea cea Mare a Apei, Preasfinţitul Părinte Iustin Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a primit pe slujitorii şi ostenitorii Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Aceştia au vestit Botezul Domnului şi au sfinţit cu Agheasmă Mare încăperile Reşedinţei.

Cu acest prilej Preasfinţia Sa a subliniat importanţa şi semnificaţia acestei tradiţii sfinte, când, slujitorii şi ostenitorii Catedralei Episcopale veneau în ajunul Praznicului Botezului Domnului cu Sfânta Icoană si cu Agheasma Mare şi erau primiti de către vrednicul de pomenire, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Iustinian. Azi, este sărbătoarea Botezul Domnului, iar Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin liturghiseşte şi predică la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. După Sfânta Liturghie, pe esplanada Catedralei, Preasfinţia Sa va săvârşi slujba de sfinţire a Agheasmei Mari.

Marţi, 7 ianuarie 2020 – Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul – Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin liturghiseşte şi predică la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei.

V. Gherman