Cormorani reclamati la Garda de Mediu pentru ca mananca peste

Scris de Rely Miko-Indre, 07 martie 2011 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Pasarile distrug fauna piscicola

Primarul comunei Recea vrea sa vina de hac unui stol de pasari acvatice, cu coada lunga si cioc incovoiat. Suparat ca pasarile provoaca pagube, Octavian Pavel, primarul din Recea, a sesizat Comisariatul Garzii de Mediu Maramures. In sesizarea facuta s-a invocat faptul ca grupul de cormorani “pescuieste ilegal” in apele Somesului si ale Lapusului. Situatia privind distrugerea faunei piscicole a fost adusa si la cunostinta autoritatilor judetului, primarul Pavel solicitand inclusiv Institutiei Prefectului sa intervina in acest caz.

“Avem probleme cu cormoranii si nimeni nu ia masuri. Astfel de situatii se inregistreaza atat pe raul Somes, cat si pe Lapus. Numai in zona podului de la Catalina exista vreo 300 de pasari care se hranesc zi de zi cu peste. Am cerut Garzii de Mediu sa intervina, dar mi s-a spus ca aceste pasari sunt ocrotite de lege. Sper ca intr-o zi autoritatile sau Garda de Mediu sa intervina pentru ca nu putem lasa cormoranii sa-si faca de cap”, a declarat Octavian Pavel.

Reprezentantii Garzii de Mediu au precizat ca vor discuta cu specialistii in domeniu pentru a analiza situatia si pentru a vedea ce se poate face, pentru a proteja fauna piscicola, dar si pentru a nu priva pescarii de “captura”, cand ies la Lapus sau pe Somes.