Alertă teroristă la Paris

Scris de Mioara Maxim, 20 aprilie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Doi poliţişti au fost împuşcaţi joi seara, la Paris, pe bulvardul Champs-Elysees. Ministerul francez de Interne a infirmat informaţiile privind decesul unui alt agent, notează agenţia de ştiri Reuters.

UPDATE Un fost condamnat este considerat presupusul autor al atacului terorist de la Paris – presă

Un individ, care a fost închis timp de 15 ani pentru că a încercat să omoare trei persoane, inclusiv doi poliţişti, este considerat drept presupusul autor al atacului de la Paris, potrivit site-ului cotidianului Le Parisien.

Publicaţia afirmă că documentele de înmatriculare ale vehiculului utilizat de atacator sunt pe numele lui Karim C, un bărbat în vârstă de 39 de ani, care în 2003 a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce a încercat să ucidă trei persoane. În 2005, sentinţa acestuia a fost redusă cu cinci ani.
Poliţia franceză efectuează percheziţii în oraşul Chelles, din departamentul Siene-et-Marne, la domiciliul presupusului autor.

UPDATE Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul de la Paris

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, într-un comunicat difuzat în cursul nopţii de joi spre vineri, atacul armat comis în centrul oraşului Paris, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

Mesajul de revendicare a fost transmis prin intermediul agenţiei de ştiri Amaq, aparţinând reţelei teroriste Stat Islamic.

Potrivit organizaţiei teroriste sunnite care a proclamat un „califat” în regiuni ocupate în Siria şi Irak, atacul cu armă automată de la Paris a fost comis de islamistul Abu Yusuf, care ar fi cetăţean belgian.

„Autorul atacului comis în zona Champs-Elysées, în centrul Parisului, este Abu Yussef al-Beljiki, un combatant al Statului Islamic”, precizează agenţia fundamentalistă Amaq.

Un individ a deschis focul, joi seară, în centrul oraşului Paris, omorând un poliţist şi rănind alte trei persoane – doi agenţi de poliţie şi o turistă străină.

UPDATE Francois Hollande: Dovezile existente în atacul de la Paris indică un incident de tip „terorist”

Indiciile existente în atacul armat comis joi seară în centrul oraşului Paris sunt de tip „terorist”, a declarat preşedintele Franţei, François Hollande, după reuniunea de criză desfăşurată la Palatul Elysée, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

UPDATE  O turistă străină, rănită în atacul armat din Paris
O turistă străină a fost rănită în atacul armat produs joi seară în centrul oraşului Paris, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de cotidianul Le Figaro, fără a dezvălui naţionalitatea victimei.

„O turistă a fost rănită de gloanţe, având răni la un picior”, a declarat un oficial din cadrul poliţiei franceze.

Oficialul citat nu a dezvăluit naţionalitatea turistei.

UPDATE Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis condoleanţe după incidentul armat de la Paris şi a declarat că „pare să fie un nou atac terorist”, relatează site-ul cotidianului The Independent.

În Franţa este în vigoare starea de urgenţă în urma unei serii de atentate islamiste soldate în ultimii doi ani cu 238 de morţi.

Potrivit unor surse din poliţie, persoana care a deschis focul asupra poliţiştilor a fost ucisă. Autorităţile avertizează cetăţenii să evite zona Champs-Elysees.

Atacul armat a avut loc în zona celebrei braserii Fouquet’s, în faţa magazinului Yves

Incidentul are loc la doar trei zile înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa.

Primele informaţii indică faptul că ar fi vorba de cel puţin un atacator care a deschis focul în direcţia ofiţerilor.

Surse din poliţie spun că persoana care a deschis focul asupra poliţiştilor a fost ucisă. Autorităţile avertizează cetăţenii să evite zona Champs-Elysees. Staţia de metrou Franklin Roosevelt din apropierea Arcului de Triumf a fost închisă. Forţele de ordine sunt prezente în număr mare, iar un elicopter patrulează zona.